2011 – Anul Contemporanul (1881 -2011) – Cititi nr. 3 / martie 2011: Dosar Cazul Tolstoi. Plagiatul Secolului: Asa nu se face, Adevarul Holding!

2011 – Anul Contemporanul (1881 -2011) – Cititi nr. 3 / martie 2011: Dosar Cazul Tolstoi. Plagiatul Secolului: Asa nu se face, Adevarul Holding!

Stimati colegi, dragi colaboratori, prieteni,

Aveti in atach revista Contemporanul nr. 3/2011 in format pdf, care contine nu putine eseuri, articole, cronici literare, lecturi etc. incitante, semnate de Nicolae Breban, Ion Ianosi, Stefan Borbely, Nicolae Balota, Razvan Voncu, Adrian Dinu Rachieru, Dan Mircea Cipariu, Irina Ciobotaru, Calin Caliman, Dana Duma, Jeana Morarescu, Catalin Ghita s.a. Aveti si un dosar aniversar, realizat in colaborare cu revista oglinda.net.

Cristian Bădiliţă în dialog cu Cornel Mihai Ionescu:
„Dacă Istoria ieroglifică a lui Cantemir ar fi fost publicată încă din 1705, probabil cultura română ar sta acum alături de marile culturi ale Apusului”

In acelasi numar, gasiti si un dosar „Cazul Tolstoi. Plagiatul secolului”, „Asa nu se face Adevarul holding”, semnat de Aura Christi, si textul polemic al Magdei Ursache „Capusile editoriale”. Va invitam sa distribuiti pe toate canalele care va stau la dispozitie aceste texte. In atach aveti schimbul de notificari dintre cele doua trusturi. De asemeni, cei interesati de informatii detaliate pot gasi informatii utile din comunicatul plasat la finele acestui mesaj, unde vor gasi date privind dosarul, care cuprinde 3 tomuri masive si care este public; orice informatie, asadar, poate fi facuta publica.

Va reamintim ca 2011 este Anul Contemporanul (1881 – 2011)

Aura Christi

Dosar de presă
Contemporanul nr. 3/2011

Cazul Tolstoi. Plagiatul secolului ••• 2011
Aşa nu se face, Adevărul holding!

Aura Christi • Aşa nu se face, Adevărul holding!

Am început, acum mai bine de doi ani, un proces împotriva AH, fiind ameninţaţi într-o notificare de Adevărul holding, prin avocaţii săi, că ne vom alege cu dosare penale etc., dacă nu vom achita subsemnata şi Janina Ianoşi câte 50.000 de euro, iar trustul Ideea Europeană – 100.000 de euro, aceste sume urmând să se dubleze în cazul în care…

Strategia AH aplicată în cazul Tolstoi – plagiatul secolului? Amânarea, prin avocaţii săi – cu orice preţ, prin orice mijloace – a pronunţării verdictului în instanţă, nu-i aşa? Este limpede că verdictul dat de instanţa de judecată va fi o lovitură de imagine greu de neglijat, dată holdingului, în consecinţă, după cum ni s-a spus, înregistrându-se, probabil, importante pierderi financiare. Zeii de litere, promişi, îşi vor face, sperăm, apariţia la timp; deocamdată stăm strânşi, înghesuiţi unii în alţii, în jurul sfântului foc care este uriaşul bătrân vrăjitor de la Iasnaia Poliana, autorul Annei Karenina şi al Învierii dându-ne curaj, ţinându-ne de cald în vârtejul de necrezut al ultimilor mai bine de doi ani. Vorba Janinei Ianoşi: „Bătrânul conte a tunat şi ne-a adunat”. Oare când va catadicsi să-şi scoată vălul de pe ochi zeiţa judecăţii, Themis, cea care personifică, în mitologia greacă, dreptatea divină, fiind înfăţişată cu o balanţă şi o sabie în mâini, titanida care i-a transmis arta prorocirii patronului nostru, Apollo, zeul luminii şi-al soarelui, proteguitorul artiştilor, cel mai frumos dintre fiii lui Zeus, da, Apollo cel recunoscut nu numai după simbolurile-i consacrate: arcul, lira şi laurul, cântat, slăvit inclusiv de subsemnata nu o dată?

Cazul Tolstoi – plagiatul secolului? Este una dintre cele mai incredibile experienţe de care avem parte în ultimii mai bine de doi ani. Mă refer la celebrul cuplu spiritual Janina şi Ion Ianoşi, creatorii ediţiei Jurnal (vol. I-II) de Lev Tolstoi – ediţie care face parte din patrimoniul spiritual al României, traducerea aparţinându-i Janinei Ianoşi, cu o selecţie, prefaţă, note şi tabel cronologic de Ion Ianoşi – două tomuri masive, de peste o mie de pagini, apărute, în 2005, Ediţia a III-a, cea mai completă, la Editura Ideea Europeană. Mă refer la trustul Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană. Şi, nu în ultimul rând, mă refer la… mine însămi. E ştiut din presa naţională, care a scris pe larg despre acest subiect în mod constant – e adevărat că s-a aflat târziu cine anume este „făptaşul”, „fantoma” plagiatorului bântuind, după cum s-a scris, literele româneşti – că ediţia menţionată a fost plagiată, piratată, vandalizată de Gheorghe Stanca / pseudonim: Ghenadi Strungar, şi a apărut, cu titlul fals, abuziv Memorii – Tolstoi n-a scris niciodată memorii! – în toamna anului 2008, la Adevărul Holding (AH). Am început, acum mai bine de doi ani, un proces împotriva AH, fiind ameninţaţi într-o notificare (vezi dosarele publicate în primăvara anului 2009 în Contemporanul, precum şi extrasele din presă de pe google, dând motor de căutare caz tolstoi – plagiatul secolului, adevărul holding – ideea europeană), fiind, aşadar, ameninţaţi de Adevărul holding, prin avocaţii săi, că ne vom alege cu dosare penale etc., dacă nu vom achita subsemnata şi Janina Ianoşi câte 50.000 de euro, iar trustul Ideea Europeană – 100.000 de euro, aceste sume urmând să se dubleze în cazul în care… etc., etc., nu-i aşa?

Voalat, insidios, AH, prin avocaţii săi, şi ai lui Gheorghe Stanca – în iarna anului 2011 – insinuau la ultimele înfăţişări în instanţă că iau în calcul şi posibilitatea de a face plângere penală – un denunţ calomnios, vorbind în limbaj juridic – împotriva subsemnatei şi a doamnei Janina Ianoşi pentru acuze… inventate, sfidătoare, calomnioase, abuzându-se astfel la modul incalificabil de drepturile existente şi recurgându-se la alte evidente tentative de intimidare. Să înţelegem că preluarea abuzivă, ilegală, a unor ediţii de către AH constituie o experienţă curentă pentru această firmă? Să ne referim şi la cazul Vintila Corbu, Asediul romei, şi la Mihail Sebastian, Accidentul şi Strada cu salcami, şi la G. Calinescu, Enigma Otiliei, cazul Tolstoi fiind, de departe, cel mai flagrant?

Este incredibil, incalificabil ceea ce se întâmplă. Există expertiza ORDA, concludentă în sensul plagiatului. Există recunoaşterea faptei de plagiat de către Gheorghe Stanca însuşi! Or, după ce AH a obţinut, răstimp de doi ani, dacă nu greşesc: mai bine de 16 amânări în instanţă, lucrurile trenează, deşi verdictul este limpede, nu-i aşa? Prin reprezentantul său din 2008-2009, dl Răzvan Corneţeanu (împotriva căruia, aflăm în sala de judecată, între timp, s-a dispus începerea urmăririi penale), AH a sfidat ORDA, Inspectoratul General al Poliţiei sesizat de ORDA, prezentând abia la parchet, contractul cu Gh. Strungar, care, după o investigaţie desfăşurată conform legislaţiei în vigoare, s-a ales, în consecinţă, cu un dosar penal. (Apropo, dacă aţi citi acel contract, aţi avea nu puţine pretexte de analiză cel puţin, să le spunem aşa, rezervat, interesante; conform acelui înscris, dl Stanca se angaja se traducă în nici două luni, citiţi cu atenţie?, peste două mii de pagini de manuscris din limba rusă, fără să ştie cum se spune buna ziua în limba lui Tolstoi, din „memoriile” Magului de la Iasnaia Poliana – care ştim că n-a scris niciodată memorii! – şi să le prezinte… în limba engleză, acestea apărând la nici două luni, pare-se, după încheierea contractului… în limba română. Ne imaginăm ce eforturi a făcut devenitul celebru Ghenadi Strungar, revin, în nici două luni!, contra unor drepturi de autor care nu depăşesc echivalentul a două sute de euro!, fără să ştie, repetăm, rusa, să facă o selecţie din cele 13 volume tolstoiene de jurnal din ediţia jubiliară apărută în 90 de volume, ediţie rară, bibliofilă, inexistentă în marile biblioteci româneşti, iar acea selecţie să corespundă întocmai, un miracol, nu?, cu cea făcută răstimp de doi ani de domnul profesor Ion Ianoşi, membru de onoare al Academiei Române, în baza volumelor împrumutate de Editura Univers de la o prestigioasă bibliotecă moscovită, pe vremuri, în deceniul al şaptelea!) AH sfidează, de necrezut, în continuare, legea, buna credinţă, limita bunului-simţ, purtându-ne în continuare, prin amânări, trucuri avocăţeşti, insinuări, tentative de intimidare, denunţuri insidios calomnioase, pe drumuri, abuzând evident, de departe, grosolan.

Pe mine m-a creat Dumnezeu ca să scriu, să citesc, să scriu şi, iar şi iar, să scriu şi să public ritmic cărţi; aceasta e misia mea pe pământ.

Aura Christi mă numesc şi sunt scriitor român.

Vocaţia mea este scrisul.

Vocaţia de editor este una secundă. Îngrijesc, însă, revista Contemporanul, cărţile prietenilor mei, ai noştri, publicate de Ideea Europeană, cu dragostea şi profesionalismul cu care îngrijesc editorial vorbind cărţile ce poartă semnătura mea. Aşa am îngrijit jurnalul Magului de la Iasnaia Poliana, intenţia fermă fiind să organizăm o serie de festine literare dedicate centenarului acestui uriaş scriitor al lumii. Centenarul Tolstoi şi tot ce intenţionam să facem cu acest prilej a fost zădărnicit de acest grosier plagiat de o brutalitate unică, incalificabilă, care a fost interpretat ca un act abuziv îndreptat împotriva breslei scriitorilor, a celei a editorilor.

În mintea mea de poet, e foarte vie scena în care, văzându-i pe cei doi prieteni ai noştri, brusc, gârboviţi, brusc bătrâni, Ianoşi mi-a spus, în decembrie 2008, la sediul Contemporanul: „Aura, suntem la sfârşitul carierei, la sfârşitul vieţii. Nu ne lăsa să plecăm de aici aşa, cu asta”, arătând spre ediţia vandalizată. Nu voiau, prietenii noştri, de bună seamă să rămână cu o ediţie trunchiată, în braţe, în apusul existenţei lor de cărturari exemplari… Atunci, la începutul acestei dramatice aventuri editoriale, care îmi lasă un gust din ce în ce mai amar, n-am ştiut că voi avea nevoie de curaj, da, de un curaj nebunesc aproape, ca să lupt cu ditamai holdingul…

Ideea europeană, da, este adevărat, are un prestigiu greu de tăgăduit. Şi, totuşi, luptam şi luptăm în continuare – tot mai strânşi unul în altul, tot mai însinguraţi, tot mai străini – cu un mamut editorial, financiar vorbind nelipsit de putere, ca să apelăm, iar şi iar, la limbajul litotei. Acum, când sper că ora verdictului care se va da în instanţă se apropie… mă întreb cât timp voi fi purtată, vom fi purtaţi în continuare pe drumuri, ca să demonstrăm un lucru deja demonstrat: un plagiat de proporţii de necrezut, de o brutalitate inegalabilă (notele elaborate de Ion Ianoşi au fost, în ediţia piratată, în nu puţine cazuri, inserate la modul scandalos, barbar, în corpul textului tradus de Janina Ianoşi, traducere care a respectat cu sfinţenie originalul!!)? Un caz de abuz unic în istoria editologiei mondiale. Mă întreb: câtă vreme Adevărul holding, prin reprezentanţii săi în instanţă, ne va răpi din linişte, echilibru, sănătate, târându-ne în cel mai sordid, incredibil noroi, prejudiciindu-ne, în ultimii doi ani, imaginea, prestigiul? Şi, evident, nu numai imaginea şi prestigiul… Apropo de imagine, de prestigiu, aflu – pe holul Tribunalului Bucureşti!, înainte să intrăm în sala de judecată – de la avocata plagiatorului că eu, Aura Christi, sunt… „nebună, bestie, nemernică”. Nici mai mult, nici mai puţin. Apoi, aceeaşi avocată… îmi citeşte lecţii de morală, făcându-mi – spre stupefacţia mea – reproşuri, aducându-mi acuze, spunându-mi, în prezenţa prietenilor mei, că aşa cum am făcut eu nu se face. (?!) Acelaşi lucru l-a făcut nu o dată AH, prin avocaţii săi, care am înţeles că sunt foarte bine plătiţi pentru fiecare înfăţişare în instanţă, nu-i aşa?; să înţeleg că le este, financiar vorbind, convenabilă fiecare amânare obţinută în instanţă? E o întrebare; nimic mai mult. În acest context, întrebarea adresată de AH, prin avocaţii săi, doamnei Janina Ianoşi – dacă emerita traducătoare, ţineţi-vă bine!, l-a plătit pe Gheorghe Stanca, pentru a comite plagiatul – să ţi se mai pară monstruoasă, deplasată, absurdă? Strategia AH aplicată în cazul Tolstoi – plagiatul secolului? Amânarea, prin avocaţii săi – cu orice preţ, prin orice mijloace – a pronunţării verdictului în instanţă, nu-i aşa? Este limpede că verdictul dat de instanţa de judecată va fi o lovitură de imagine greu de neglijat, dată holdingului, în consecinţă, după cum ni s-a spus, înregistrându-se, probabil, importante pierderi financiare. Zeii de litere, promişi, îşi vor face, sperăm, apariţia la timp; deocamdată stăm strânşi, înghesuiţi unii în alţii, în jurul sfântului foc care este uriaşul bătrân vrăjitor de la Iasnaia Poliana, autorul Annei Karenina şi al Învierii dându-ne curaj, ţinându-ne de cald în vârtejul de necrezut al ultimilor mai bine de doi ani. Vorba Janinei Ianoşi: „Bătrânul conte a tunat şi ne-a adunat”. Oare când va catadicsi să-şi scoată vălul de pe ochi zeiţa judecăţii, Themis, cea care personifică, în mitologia greacă, dreptatea divină, fiind înfăţişată cu o balanţă şi o sabie în mâini, titanida care i-a transmis arta prorocirii patronului nostru, Apollo, zeul luminii şi-al soarelui, proteguitorul artiştilor, cel mai frumos dintre fiii lui Zeus, da, Apollo cel recunoscut nu numai după simbolurile-i consacrate: arcul, lira şi laurul, cântat, slăvit inclusiv de subsemnata nu o dată?

Bunicul meu – Vasile Potlog – dinspre Tatăl meu, Semion (născut într-o familie de profesori, jurişti, el însuşi devenind militar în trupele de elită ale aviaţiei), a fost jurist. Nu l-am cunoscut pe buny Vasile in vivo, a murit tânăr, la nici 33 de ani împliniţi, pe când Tatăl meu nu avea decât un an. De la soţia lui, respectiv, bunica mea, Elena Juşkov-Potlog, am aflat că  juristul Vasile Potlog susţinea sus şi tare, ridicând arătătorul mâinii drepte: „Nici într-un bordel nu-ţi poţi permite să spui şi să faci orice. Cu atât mai mult, într-o sală de judecată…” Bunicul meu spunea aceste lucruri în perioada interbelică. Ce vremuri! Noi suntem în anul de graţie 2011, în România începutului de Mileniu al III-lea. Mai gravă decât criza economică ce bântuie ţara noastră – şi se pare că o va mai bântui încă o vreme bunicică – este criza morală fără precedent. Se poate spune orice, în orice context, oricui, fără limite, fără perdea, fără Dumnezeu, uitându-se – sau mai grav, în cazul anumitor indivizi, neştiindu-se – că aşa nu se face!

Aşa nu se face, Adevărul holding!
4 martie 2011

Magda URSACHE
Căpuşile editoriale.
„Plagiatul secolului”: Cazul Tolstoi

„Plagiatul secolului”. Cazul Tolstoi mi-a sunat foarte cunoscut. Rezum: schimbând titlul din Jurnal în Memorii (n-a avut editura Adevărul Holding S.C. – Adevărul Holding SRL un lector capabil să facă diferenţa elementară între un diarist şi un memorialist?), Gheorghe Stanca (numele nu literar, ci de plagiator fiind Ghenadi Strungar) şi-a însuşit fără păs, în 2008, un long seller: ediţia din 2005 a Jurnalului lui Tolstoi, în traducerea Janinei Ianoşi, note, prefaţă, tabel cronologic de Ion Ianoşi, ediţie apărută la Editura Ideea Europeană. Hoţia se constată cu ochiul liber: prin ce miracol, din 13 volume de jurnal, cei doi traducători, Janina Ianoşi şi Ghenadi Strungar, ar fi decupat exact aceleaşi fragmente? Urmele sunt şterse neglijent, ba chiar acel traduttore îşi recunoaşte trădarea. Numai că directorul general peste Adevărul SRL (răspundere limitată), Răzvan Corneţeanu, preia rolul de editor curat: i-a plătit lui Strungar prestaţia, doar n-o să scoată bani din buzunar bis in idem. E ceva imoral în a trage foloase după o lucrare care nu-ţi aparţine?

Lucrare privată? S-au mai văzut cazuri. Aşa că editura Adevărul a cerut suspendarea speţei, iar surda aia greoaie, cu balanţă şi legată de ochi, Justiţia, i-a acordat-o în 21 octombrie 2010. Doar autorii sunt proprietari fără proprietate. Despăgubirile pentru paguba produsă traducătoarei şi editurii Ideea Europeană pot aştepta. Şi aşteaptă! Numai între procesul verbal de constatare din 26-04.2009 şi rechizitoriul din 03-05.2010 s-a scurs un an. Fundaţia Culturală Ideea Europeană, care a trecut prin 16 termene de judecată, a cerut, în 15 noiembrie 2010, repunerea pe rol a cauzei: plagiat, preluarea abuzivă a ediţiei din 2005, proprietatea sa, dar şi vandalizarea traducerii Ianoşi.

Înainte mult mai este, ca-n poveste. Urâtă: unde drepţii nu numai că pierd, dar sunt amendaţi, intimidaţi, în timp ce mincinoşii (de la Adevărul) acuză în felul replicii absurde din teatrul lui Teodor Mazilu: „Auzi! Eu i-am dat o palmă şi tot el spune că i-am dat o palmă”.

Există o lege, nr. 8 din 1996, privind drepturile de autor. Şi ce dacă?

Nu, nu-mi este proprie „iubirea de stăpânie”, cum numea averea Efrem Sirul. Urăsc, însă, cleptomania literară, dar şi încălcarea proprietăţii intelectuale. La pila şi ploconul din vremi ceauşiste, s-a adăugat furtul.

Cu un rapt editorial ne-am confruntat şi noi, eu şi Petru Ursache, aşa că „Plagiatul secolului”. Cazul Tolstoi mi-a sunat foarte cunoscut. Rezum: schimbând titlul din Jurnal în Memorii (n-a avut editura Adevărul Holding S.C. – Adevărul Holding SRL un lector capabil să facă diferenţa elementară între un diarist şi un memorialist?), Gheorghe Stanca (numele nu literar, ci de plagiator fiind Ghenadi Strungar) şi-a însuşit fără păs, în 2008, un long seller: ediţia din 2005 a Jurnalului lui Tolstoi, în traducerea Janinei Ianoşi, note, prefaţă, tabel cronologic de Ion Ianoşi, ediţie apărută la Editura Ideea Europeană. Hoţia se constată cu ochiul liber: prin ce miracol, din 13 volume de jurnal, cei doi traducători, Janina Ianoşi şi Ghenadi Strungar, ar fi decupat exact aceleaşi fragmente? Urmele sunt şterse neglijent, ba chiar acel traduttore îşi recunoaşte trădarea. Numai că directorul general peste Adevărul SRL (răspundere limitată), Răzvan Corneţeanu, preia rolul de editor curat: i-a plătit lui Strungar prestaţia, doar n-o să scoată bani din buzunar bis in idem. E ceva imoral în a trage foloase după o lucrare care nu-ţi aparţine? Lucrare privată? S-au mai văzut cazuri. Aşa că editura Adevărul a cerut suspendarea speţei, iar surda aia greoaie, cu balanţă şi legată de ochi, Justiţia, i-a acordat-o în 21 octombrie 2010. Doar autorii sunt proprietari fără proprietate. Despăgubirile pentru paguba produsă traducătoarei şi editurii Ideea Europeană pot aştepta. Şi aşteaptă! Numai între procesul verbal de constatare din 26-04.2009 şi rechizitoriul din 03-05.2010 s-a scurs un an. Fundaţia Culturală Ideea Europeană, care a trecut prin 16 termene de judecată, a cerut, în 15 noiembrie 2010, repunerea pe rol a cauzei: plagiat, preluarea abuzivă a ediţiei din 2005, proprietatea sa, dar şi vandalizarea traducerii Ianoşi.

Înainte mult mai este, ca-n poveste. Urâtă: unde drepţii nu numai că pierd, dar sunt amendaţi, intimidaţi, în timp ce mincinoşii (de la Adevărul) acuză în felul replicii absurde din teatrul lui Teodor Mazilu: „Auzi! Eu i-am dat o palmă şi tot el spune că i-am dat o palmă”.

Există o lege, nr. 8 din 1996, privind drepturile de autor. Şi ce dacă? Hoţii îţi devastează casa, dar şi cartea! Geaba a dovedit raportul ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor) că Memorii (în 2 volume) de Tolstoi e un plagiat, că Strungar şi-a însuşit ne-legiuit munca Janinei Ianoşi, ba chiar şi-a recunoscut fapta ilicită; geaba protestează APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România) şi dezaprobă ARPE (Asociaţia Revistelor şi Publicaţiilor din Europa) furtul netrebnic.

Altă soluţie? Să ne adunăm pe-o listă, cerând condamnarea penală a plagiatorilor „recenţi”, dar şi a celor care încalcă dreptul de proprietate intelectuală. (În timpul comunismului, Eugen Barbu nu şi-a spălat ruşinea unui plagiat; 21 years after, e altfel?) Statutul USR, abia amendat în februarie 2005, l-am schimbat în primăvara anului 2006. Şi atunci, dacă-i atât de lesne de modificat, de ce n-am introduce pedeapsă aspră pentru plagiatori, dar şi pentru editori tipărind hors la loi? Adevărul Holding a preluat o afacere interbelică a editurii Adeverul SA, str. Sărindar 9-11, care publica o colecţie a Bibliotecii Dimineaţa. Cea actuală, cu acelaşi nume, a dibuit ieşirea prin Sărindar. Fără aplicarea promptă a sancţiunilor, ne mulţumim să parafrazăm butada traduttore-traditore, vârându-l în ecuaţie şi pe editore ca traditore. Asta când nu-ţi pierzi umorul şi nu cedezi psihic, pur şi simplu.

Am tot scris despre întâmplări cu editori, despre necazuri legate de tipărirea în tranziţie. Nu din răzbunare, nici măcar din silă, ci pentru a semnala (poate şi corija) acel „viţiu de conformaţie în viaţa literară”, cum formula G. Călinescu.

După tipărirea accidentată a antologiei Mircea Eliade, Meşterul Manole, la Junimea, în ’92, cu o întârziere de ani, am fost abordaţi de un editor care căuta idei-capital sau credeam noi asta: în fapt, tandemul Panaite-Ştefanachi de la Casa Editorială cu nume falnic Moldova se ocupa de literatură din raţiuni de ordin financiar: cei doi poeţi visau la averea lui Cioflec, Sfetea şi Ignatie Hertz la un loc.

„Aşa să ne ajute… Dumnezil!”, i-am spus lui Petru U. (căruia îi apăruse, în altă carte, o eroare de tipar: Dumnezil în loc de Dumézil), când am purces la reeditarea tratatului de teologie ortodoxă Nostalgia paradisului de Nichifor Crainic. Ne-am spus că prelucrarea FND (fără neam şi Dumnezeu), exercitată decenii, trebuia grabnic întreruptă. Numai că Nostalgia a fost carte fără noroc, deşi cred că e măcar la fel de bună ca tot ce s-a scris în domeniu de Vladimir Soloviev ori de Losky. Crainic e comparabil cu Berdiaev. Textul a căzut „sub îngrijirea” unei blonde absolvente de Filologie. La prima corectură, l-am găsit pocit bine. Îl „modernizase”! Toate conceptele teologice – teandria de pildă, marca lui Crainic – fuseseră ori eliminate ori modificate. Ce-i aia teandria? Nici a îndumnezei nu-i suna convingător duduii. Cel puţin duliştii foloseau croşete, avertizând cititorii că au uzat de foarfecă. Duduia noastră se implicase în text, implementând, cu un verb la modă, vocabule străine autorului. Scrisese Crainic mă bizui, don’şoara schimbase în mă sprijin şi pentru acest soi de amatorism editorial voia să fie felicitată: doar nu mai folosea nimenica verbul a se bizui. Pe cine să te bizui? E naşpa! Cool e să te sprijini.

Am refăcut ce stricase redactoriţa neştiutoare (alte munci şi zile!), ca forma aceea barbară, „îndreptată” să nu ajungă la cititori. Am făcut tot ce înseamnă STABILIRE DE TEXT, minunându-ne: cum e posibil ca un absolvent de filologie să n-aibă cunoştinţe elementare în a edita? Să-şi închipuie că poţi schimba ce şi cum pohteşti dintr-un autor?

Nu ştiu cum se-ntâmplă, dar te trage aţa să faci ce nu ştii să faci. Incompetenţa e cât malul printre fondatorii de edituri. Dacă mai eşti şi maestru al combinaţiilor şi ai sechela proletară că proprietatea intelectuală nu există (pe autori nu-i plăteşte din principiu), atunci obţii sume frumoase. Rapid. Arta de a muri a cunoscut trei ediţii (o ştiu după preţul schimbat de fiecare dată, afişat pe coperte); beneficiul a fost pentru editori, cei care au muncit la antologie au fost păgubiţii.

Revenind la Nostalgia paradisului, trebuie spus că am trecut peste disputa cu unul dintre proprietarii Casei Moldova, privind care ediţie trebuie reprodusă: „Cum, nu ediţia princeps trebuie tipărită?” Petru Ursache i-a explicat răbduriu ABC-ul: că nu ediţia întâi a cărţii se reeditează. Că forma ultimă, revizuită de autor, e textul de bază. Şi de ce, în paranteză fie spus, nu s-o fi înfiinţat o secţie, măcar un curs de Tehnica ediţiei, la Universitatea „Cuza”? I-am învăţat pe mulţi editori postsocialişti cum se face o corectură, cum se colaţionează un text, când se folosesc parantezele drepte ori cele unghiulare, cum se transcriu consoanele (raportul lui z faţă de b/d/g/v ori faţă de l/m/n), neologismele nefixate în limbă, cum se notează un pasaj eliminat… Mai ales, le-am tot repetat când nu au voie să intervină. Şi asta pentru că există „lectori” cu idei şi personalitate, dispuşi să se amestece „creator” în litera şi-n spiritul autorilor. Tot în paranteză fie spus, ingeniosul nu bine ci rău temperat pare trăsătură comună editorilor de şcoală nouă, deci fără. În defect de ignoranţă l-am surprins pe un computerist al Junimii: eliminase semnul exclamării cu care îşi începe Cezar Ivănescu fiece strofă din Rege-i raiul cel fălos…, Jeu d’Amour (Amintirea paradisului), Doina etc. „Că ce cată semnul mirării la început?” Lucrând la aceeaşi antologie de poezie creştină, Duh şi slovă, Editura Junimea, 2002, am constatat că alcătuirea unui indice scapă multora. Bazându-se pesemne pe „inteligenţa computerului”, angajatul tiparniţei a făcut varză din truditul nostru indice. Lângă Mariana Marin se afla, în versiunea „coreasă”, Marin Sorescu; Ion Mircea şi Mircea Dinescu figurau amândoi la M de la Mircea; nemaivorbind de toţi Gheorghe din istoria poeziei, trecuţi la G: Gheorghe Istrate, Gheorghe Pituţ, Gheorghe Lupu, ba chiar Adrian Alui Gheorghe.

Nostalgia paradisului a apărut cu o prefaţă de părintele Dumitru Stăniloae. Ce dacă se reproducea ediţia a II-a, publicată de Cugetarea Georgescu Delafras, din ’42 (cum preciza nota), fără vreo prefaţă a marelui teolog? Ce dacă studiul propus ca prefaţă de N. Panaite fusese scris pentru „Gândirea”, când Crainic împlinea 50 de ani? Dădusem un BT, dar nu ne-a folosit la nimic, exact ca omului din Tecuci motorul. Proprietarilor nu le-a păsat că nota ediţiei spunea una şi sumarul Nostalgiei altceva.

Bref, Casa editorială Moldova ne ceruse o ediţie cu studiu introductiv şi note. După luni şi luni de lucru, constaţi că pe pagina de titlu nici gând să apară text stabilit de, că prefaţa a fost împinsă la coadă, că indicele biografic l-a făcut altcineva, din cine ştie ce aranjamente. Când Petru Ursache a protestat, editorul moldav, pe cât de ignorant pe atât de arogant, a replicat style bas: „Că doar n-o să punem caru’ înaintea boilor, dom’ profesor!” Boii vin înainte. „Clasicii se editează singuri, n-au nevoie de noi”. Tiparniţă să ai!

Şi pentru că exigenţele noastre au fost considerate nerealiste, la ediţia a doua (cartea s-a vândut excelent), o linie groasă, de 12 puncte, ne tăia complet numele. Postfaţa lui P. Ursache şi cele  peste 70 de note, făcute cu osteneală, ca să clarifice tot ce era de clarificat, dispăruseră. Ca şi-n cazul jurnalului Tolstoi, urmele fuseseră şterse neglijent. În text, rămăseseră cifrele, de-a-n boulea, care nu mai trimiteau nicăieri. Pe cine interesa cine a fost Eusebiu din Cezareea ori Nicodim Aghiriotul ori Simion Noul Teolog, ce-s erminiile, ce-i cu divinomodo, cu povestirile pahlavi, cu cosmologia mazdeeană şi câte altele? Să nu faci o trimitere în… subsol, la adresa acestui tip de editor?

Lucrurile nu s-au oprit aici. După ce Casa Editorială Moldova s-a scindat (editurile astea se înmulţesc prin sciziparitate ca protozoarele), aud că una dintre părţi, a lui Aurel Ştefanachi, a tipărit din nou, fără voia noastră, fără contract, ediţia Crainic. Legea dreptului de autor, a fost iarăşi încălcată. „Curată murdărie”, spre a folosi sintagma lui Milan Kundera.

Să ne adresăm justiţiei? Dacă ai norocul ca aceşti maloneşti să nu aibă judecători în familie, atunci poţi încerca. Bilanţul meu personal nu-i unul încurajator. Justiţia te scoate din necaz d.m.t. (dacă mai trăieşti, cum nota Tolstoi), cum merg lucrurile. În rechizitoriul din 2010, procurorul care a instrumentat cazul Jurnalului lui Tolstoi a menţionat că-i vorba de plagiat şi de furt intelectual. Cu toate acestea, Adevărul a cerut suspendarea şi a obţinut-o. Aşadar avem, ca autori, statut de proprietari fără proprietate şi punctum.

Altă soluţie decât justiţia? Să nu fie sprijinite financiar decât editurile de prestigiu, după o analiză corectă a lor, în numele unui cod deontologic al bunului editor, iar cei care încalcă flagrant dreptul de proprietate intelectuală să fie traşi la răspundere şi pedepsiţi usturător. Fondurile culturale să nu acorde nici o şansă editorilor hoţomani, ca matrapazlâcurile să nu rămână neamendate.

La polul opus, al querellei cu editorul de reacredinţă ori insolent din ignoranţă, care are pe lângă tiparniţă şi un hârdău de zoaie în dotare, se află bunii editori, destui. Profesionişti au fost Iordan Datcu şi Ioan Şerb (cu care a lucrat Petru Ursache la Minerva veche). Ca şi Mircea Ciobanu ori Cornel Popescu, de la Cartea Românească. Ultimul avea un fel anume de a mângâia cartea nou tipărită. Cum ar fi mângâiat un  obraz. În ce mă priveşte, am colaborat excelent cu Cassian Maria Spiridon (editura Timpul), cu Sorin Pârvu (editura Institutul European), cu Cezar Ivănescu (Junimea), cu Vasilian Doboş (editura Opera Magna), cu Aura Christi (Ideea Europeană), cu Constantin  Manolache (editura Libertas, Ploieşti). Şi, last, but not least, cu Valentin Ajder (Eikon). Cu ei, tipărirea unei cărţi n-a fost o cursă cu obstacole.

Şi cultura română a tot avut editori de excepţie. Spui Eminescu, spui Perpessicius, spui Aurelia Rusu, spui Petru Creţia; spui Hasdeu, spui Mircea Eliade şi I. Oprişan; zici Rebreanu, zici Niculae Gheran; zici Arghezi, zici G. Pienescu; zici Sadoveanu, trebuie numit Simionescu. Au mai fost: Modest Morariu, Romul Munteanu, Marin Preda, toţi trei târnosiţi postdecembrist, în atacul la valori literare. Lui Preda mulţi îi datorează cartea de debut, bine difuzată, subliniez. Eu am câteva romane omorâte cu zile prin lipsa de difuzare. Iar un tiraj confidenţial presupune drepturi de autor pe măsură.

Un contraexemplu oferit editorilor precupeţi? Iată-l: într-un interviu din „Vremea” (1 decembrie, ’35), Rebreanu mărturisea că, fără entuziasmul şi înţelegerea lui S. Benvenisti de la Alcalay, Ion n-ar fi apărut. Editorul i-a oferit prozatorului aflat în jenă financiară un aconto de 5000 de lei. Ion a avut o istorie de… roman. Prima variantă a fost aruncată la coş, la percheziţia de la centrul de recrutare austriac. Manuscrisul, recuperat cu mare dificultate, a fost pitit în casa de bani a pictorului Jean Steriadi, apoi cusut într-o saltea de Fanny, scos de sub ocupaţie şi trecut în Regat. Când editura lui Leon Alcalay a fost preluată de un alt director, s-a decis:  băgăm exemplarele în pivniţă. Motivul? Cine o să cumpere un roman de 600 de pagini? Şi totuşi prima ediţie s-a epuizat în patru luni, din 20 noiembrie ’20, până-n martie ’21. Sfetea i-a cerut lui Rebreanu a treia ediţie şi i-a acontat alte două, pentru 100.000 de lei. Fără „nasul” lui Benvenisti am fi fost mai săraci cu o capodoperă. Fără Rosetti de la Fundaţii, fără N. Th. Ionniţiu de la C.R., fără Rudinescu – Socec, C.Ş. Făgeţel – Ramuri, Clopoţel şi Slavian – Cultura Naţională, câte cărţi bune nu s-ar fi pierdut? Vă reamintesc: în ’47, funcţionau peste 20 de edituri excelente: Cartea Românească, Forum, Naţionala-Mecu, Lumina Românească, Vatra, Casa Şcoalelor etc. Câteva, Cugetarea, Socec, Cartea Românească, au fost „demascate” în „Scânteia”: „unii dintre aceşti editori vor trebui arestaţi, alţii vor trebui să se retragă”. Trebuia făcut loc  pentru sovetskie pisateli; pentru editura Cartea Rusă şi pentru lanţul de librării cu acelaşi nume.

În momentul de faţă, condiţiile vitrege (un sclav era plătit cu 30 de arginţi pe zi) atrag după ele renunţări, ale scriitorilor şi ale cititorilor goniţi din librării nu numai de preţuri augmentate, dar şi de erori editoriale, deopotrivă. Am ajuns, după o statistică recentă, la o singură carte cumpărată pe cap de locuitor, faţă de 8, în Ungaria.

Acordă-i o şansă scriitorului român, drag editor! Are nevoie acută de performeri, de virtuozi, nu de căpuşe editoriale.

■ Comunicat de presă ■
ADEVĂRUL HOLDING şi „plagiatul secolului”
Cazul Tolstoi

Fundaţia Culturală Ideea Europeană atacă în instanţă încheierea din data de 21 octombrie 2010, prin care instanţa fondului a dispus la cererea Editurii Adevărul Holding – S.C. Adevărul Holding SRL suspendarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 469/3/2009, suspendare pe care o consideră netemeinică şi nelegală. Obiectul cauzei de faţă a fost stabilirea de către instanţă a faptei ilicite civile de plagiat, despre care a scris pe larg, acum circa doi ani, presa naţională, reluând, cu ritmicitate, subiectul respectiv, şi calificând abuzul drept „plagiat al secolului”, abuz care consta în preluarea, vandalizarea abuzivă, în toamna anului 2008, de către Editura Adevărul Holding a ediţiei Jurnalului tolstoian, în traducerea Janinei Ianoşi, note, prefaţă, tabel cronologic de Ion Ianoşi, jurnal apărut în 2005 la Editura Ideea Europeană. În acest sens, Ideea Europeană a păstrat un dosar de presă greu de neglijat. Din raportul Oficiului Român pentru Drepturile de autor (ORDA), existent la dosar, rezultă fără echivoc că lucrarea Memorii, vol. I-II de Lev Tolstoi, în „traducere” de Gheorghe Stanca, cunoscut în presă cu pseudonimul Ghenadi Strungar, nu este o operă originală, ci un plagiat. Editura Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL, prin cererea sa de suspendare, a omis să depună la dosarul cauzei alături de procesul verbal din 26.04.2009 şi rechizitoriul din 03.05.2010, existent în Dosarul Penal nr. 24334/3/2010 al Tribunalului Bucureşti secţia a II-a Penală, în care Procurorul, care a instrumentat cazul, a menţionat la pag. 10 alin. 2 că „învinuitul Stanca Gheorghe a recunoscut comiterea faptei de plagiat arătând că şi-a însuşit fără drept calitatea de autor al traducerii din lucrarea Jurnal de Lev Tolstoi efectuată de Janina Janoşi”.

Având în vedere „omisiunea” Editurii Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL depunem noi o copie a rechizitoriului, care face parte integrantă din dosarul penal menţionat mai sus. Dosarul Penal nr. 24334/3/2010 are, între subiecte, pe numitul Stanca Gheorghe în calitate de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de „însuşire fără drept a calităţii de autor a unei opere, prevăzuta de art. 141 teza I din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe”, Fundaţia Culturală Ideea Europeană – Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană neregăsindu-se în nici un mod în procesul penal. Faptul că Editura Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL a fost introdusă în procesul penal având calitatea de „parte civilmente responsabilă” nu impune cu necesitate suspendarea cauzei civile de faţă, întrucât neavând calitate de coinculpat aceasta poate să fie obligată la plata în solidar a despăgubirilor faţă de partea civilă. În asemenea situaţie partea responsabilă civilmente are la dispoziţie acţiunea oblică pentru a-şi recupera sumele plătite în contul şi pe seama inculpatului, nefiind justificată temerea acesteia de o dublă „impunere”. Considerăm nejustificată menţinerea suspendării cauzei de faţă, întrucât fapta ilicită a fost dovedită atât prin Raportul ORDA şi prin recunoaşterea faptei de către Gheorghe Stanca/Ghenadi Strungar, în faţa instituţiei noastre, de un prestigiu european, rămânând responsabilă Editura Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL care, prin editarea imorală, tipărirea, distribuţia lucrării pirat, intitulată Memorii de Lev Tolstoi, în „traducerea” lui Ghenadi Strungar, a încălcat grav, abuziv, grosolan drepturile legale dobândite de Fundaţia Culturală Ideea Europeană, înregistrând foloase financiare necuvenite de pe urma faptei ilicite. De-a lungul a aproximativ 16 termene de judecată Editura Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL a urmărit şi din păcate a obţinut tergiversarea judecării cauzei. Comportamentul abuziv, incalificabil nu credem că serveşte imaginea Editurii Adevărul Holding.

Fundaţia Culturală Ideea Europeană solicită instanţei modificarea încheierii şi repunerea pe rol a cauzei vizând unul dintre cele mai abuzive şi grosolane cazuri de plagiat, vandalizare, preluare abuzivă a unei ediţii care face parte din patrimoniul cultural al României.

Fundaţia Culturală Ideea Europeană
15 noiembrie 2010

PRESA LINKURI:

http://www.agentiadecarte.ro/2011/03/%E2%80%9Easa-nu-se-face-adevarul-holding%E2%80%9D-cazul-tolstoi-plagiatul-secolului-de-aura-christi

http://ionlazu.bibro.net/?m=20110306

http://www.asiiromani.com/sens-giratoriu/8049-aa-nu-se-face-adevrul-holding.html

http://www.revistasingur.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=4130:aa-nu-se-face-adevrul-holding&catid=56:altele&Itemid=105

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/03/traducatoarea-janina-ianosi-si-editoarea-aura-chrisi-isi-cauta-degeaba-dreptatea-in-justitie-malversatiuni-pe-acest-blog

http://www.gandaculdecolorado.com/editorial/10-editorial/1926-asa-nu-se-face-adevarul-holding

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/03/traducatoarea-janina-ianosi-si-editoarea-aura-chrisi-isi-cauta-degeaba-dreptatea-in-justitie-malversatiuni-pe-acest-blog

http://flacarais.ro/cms/site/f_is/news/cazul_tolstoi_plagiatul_secolului_46122.html

http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/in-cazul-plagiatul-secolului-jurnalul-l-n-tolstoi/sumar-articol/9663224

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/asa-nu-se-face-adevarul

http://blog.ideeaeuropeana.ro/asa-nu-se-face-adevarul-holding-268.html

http://www.comunicatemedia.ro/Asa_nu_se_face__Adevarul_holding__ic43420.html

Revista Contemporanul. Ideea Europeana
Asociatia Contemporanul

Sediu central: Str. Blanari, nr. 21, et. 1, sector 3, Bucuresti

Adresa de corespondenta:
OP 22, CP 113, Sector 1, Bucuresti
Cod 014780, Romania

Tel./fax: 4021-212.56.92, 310.66.18
Web: http://www.contemporanul.ro
e-mail: office@contemporanul.ro
contemporanul@yahoo.com

10 comentarii »

  1. George a scris:

    Cronica unui plagiat.
    Adevarul a publicat un articol cu Plagiatul Jurnalului Tolstoi in traducere de Janina Ianosi.
    Cititi….

    comment-bottom
  2. EuroPress a scris:

    Azi a fost publicat.
    Sursa adevarul.ro

    „În noiembrie 2008, Editura Adevărul a editat opera „Memorii” de Lev Tolstoi în două volume, în traducerea lui Gheorghe Stanca, sub pseudonim Ghenadi Strungar.

    Având în vedere faptul că Editura Adevărul încheiase cu Gheorghe Stanca un contract pentru opera în cauză, prin care Gheorghe Stanca cesiona Editurii drepturile de autor asupra traducerii realizate, Editura Adevărul a fost pusă în postura ingrată de a apăra în instanţă interesele sale şi totodată cele ale „traducătorului” Gheorghe Stanca, contrar evidenţelor şi convingerii intime a corpului editorial al Editurii.

    Evident „traducerea” lui Gheorghe Stanca era un plagiat. Opera plagiată aparţine renumitei traducătoare Janosi Jeanina-Maria, cu pseudonimul Janina Ianoşi, opera fiind editată sub denumirea de „Jurnal” de Lev Tolstoi în două volume, în trei ediţii începând cu anii 1975-1976, cu prefaţă şi note de Ion Ianoşi. Paternitatea D-nei Janina Ianoşi asupra operei „Jurnal” vol. I-II, de Lev Tolstoi, este un fapt incontestabil.

    Editura Adevărul recunoaşte paternitatea D-nei Janina Ianoşi asupra operei şi totodată recunoaşte toate drepturile sale decurgând din calitatea de autor al operei. Pe această cale, corpul editorial al Editurii Adevărul îşi exprimă regretul cu privire la situaţia creată şi o asigură pe D-na Janina Ianoşi de deplina sa consideraţie.”

    comment-bottom
  3. Acest articol a fost extrem de interesant, mai ales cand am fost in cautare de ganduri pe acest subiect joi ultima.

    comment-bottom
  4. Am dorit să vă mulţumesc pentru acest invata frumos ! Am pozitiv se bucură de fiecare pic din ea te-am marcate pentru a verifica lucruri noi pe care le prezintă

    comment-bottom
  5. Multe mulţumiri pentru acest posta , este ? E doar ceea ce am folosit pentru a fi cercetarea de pe Bing . Am o mulţime d aud comparativ avize de la o persoană , uşor decât o pagină web -ul companiei , ? Asta? De aceea îmi place atât de bloguri în mod semnificativ . Multe multumiri !

    comment-bottom
  6. A fost o idee foarte frumos! Vreau doar să spun vă mulţumesc pentru informaţiile pe care le-au împărtăşit. Doar continua scrierea acest tip de post. Eu voi fi cititorul dvs. loiali. Multumesc din nou.

    comment-bottom
  7. NEX-5 a scris:

    Îmi place lectura şi eu concep acest site niste lucruri cu adevărat utile cu privire la aceasta !

    comment-bottom
  8. Sunt de multe ori la blogging-ul şi apreciez cu adevărat conţinutul site-ul dvs. în mod continuu . Acest articol are într-adevăr vârfuri interesul meu . Scopul meu este să marcaj site-ul dvs. şi să menţină verificarea informaţiilor realizabile .

    comment-bottom
  9. foarte bine pus , cu siguranţă îmi place acest site , să efectueze pe ea

    comment-bottom
  10. kajdujkwa a scris:

    Blogul editurii Ideea Europeană » Blog Archive » 2011 – Anul Contemporanul (1881 -2011) – Cititi nr. 3 / martie 2011: Dosar Cazul Tolstoi. Plagiatul Secolului: Asa nu se face, Adevarul Holding! I was suggested this blog by my cousin. I am not sure whether this post is written by him as nobody else know such detailed about my problem. You are wonderful! Thanks! your article about Blogul editurii Ideea Europeană » Blog Archive » 2011 – Anul Contemporanul (1881 -2011) – Cititi nr. 3 / martie 2011: Dosar Cazul Tolstoi. Plagiatul Secolului: Asa nu se face, Adevarul Holding!Best Regards Cindy

    comment-bottom

RSS feed pentru comentariile la acest articol. TrackBack URL

Leave a comment