Liviu Ioan Stoiciu
Breban, cu dosar de urmărire la Securitate,
n-a fost disident anticeauşist, cu agent de inluenţă,
repetă Manolescu
De ce N. Manolescu îl trece printre disidenţi pe un Dan Deşliu (care s-a despărţit de regimul Ceuşescu după ce a fost un activist nenorocit al regimului criminal al lui Gheorghiu Dej) şi lui N. Breban îi ignoră disidenţa? Am observat că se trece sub tăcere în general în lumea scriitoricească această perioadă de cădere în dizgraţie a lui N. Breban, de după 1972. (…) Am intrat într-o văgăună a istoriei, în care călăii nu sunt pedepsiţi, în schimb victimele comunismului sunt răstignite.
Miercuri, 4 mai 2011. Regret, conflictul N. Breban-N. Manolescu pe seama colaborării puse sub semnul întrebării cu Securitatea a trecut la faza de insulte. Azi am citit întristat editorialul preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România-USR, în săptămânalul România literară (numărul 18), care apare vineri (dar în librăria de la MNLR vine de miercurea). N. Manolescu îi răspunde lui N. Breban la acea scrisoare deschisă infamantă, publicată şi de mine aici pe 1 mai (prin care N. Breban anunţa că se retrage din Consiliul USR şi-l acuza pe N. Manolescu că nu numai că nu-i ia apărarea, dar îl şi acuză că a fost „agent de influenţă”). Nu pot să înţeleg de ce nici de această dată, deşi se ocupă exclusiv de N. Breban şi de trecutul lui, N. Manolescu nu pomeneşte de anii de disidenţă ai lui N. Breban, de după întoarcerea sa în ţară, în 1972 (după ce atacase regimul lui Ceauşescu public, la Paris, pierzând tot; pe când N. Breban se afla pe cai mari). Ce naiba se ascunde în spatele acestui conflict scriitoricesc?
De ce N. Manolescu îl trece printre disidenţi pe un Dan Deşliu (care s-a despărţit de regimul Ceuşescu după ce a fost un activist nenorocit al regimului criminal al lui Gheorghiu Dej) şi lui N. Breban îi ignoră disidenţa? Am observat că se trece sub tăcere în general în lumea scriitoricească această perioadă de cădere în dizgraţie a lui N. Breban, de după 1972. De ce? Cineva trebuie să mă lămurească. Am mai făcut aici un apel în acest sens, legat de statutul de „agent de influenţă” (dacă există în nomenclatorul Securităţii şi dacă e plătit), n-a intervenit nimeni să mă lămurească. Sigur, N. Breban a vorbit şi cu generali de securitate (cum a vorbit şi Mircea Dinescu, de exemplu, cât a fost încolţit pentru disidenţa lui; dar el nu e acuzat, fiind consilier la CNSAS, nu?), i-a bârfit pe scriitori în fel şi chip – dar de ce uităm că Breban era urmărit de Securitate şi trebuia să dea socoteală? Ce ştie în plus Manolescu (şi toţi cei ce nu scot în evidenţă disidenţa lui N. Breban)? Azi citesc în editorialul lui N. Manolescu intitulat „Cum ne asumăm prezentul” (celălalt editorial, la care am făcut trimitere pe 1 mai aici, cu linkul de rigoare, la care a făcut referire N. Breban în scrisoarea sa deschisă, se intitula „Cum ne asumăm trecutul”) că: „Decizia CNSAS de a trimite în instanţă propunerea de colaborator al Securităţii (la adresa lui N. Breban) nu se bazează nici pe un angajament, nici pe denunţuri, ci pe rolul de agent de influenţă jucat după întoarcerea din Franţa în 1972”… Mărturisesc, am citit de mai multe ori: N. Breban era agent de influenţă în ţară? Dacă-l vorbeai de rău pe disidentul Paul Goma (cum a făcut N. Breban), erai agent de influenţă? Pe cine influenţai, pe generalul de Securitate N. Pleşiţă? E totalmente năucitor. Înţeleg să-l fi influenţat N. Breban pe Paul Goma să renunţe la disidenţă, dar nu pe generalii de Securitate cu care vorbea obligat. Sunt dezamăgit. N. Manolescu a trecut şi el la insulte în editorialul de azi, nu-mi face nici o plăcere să le transcriu aici. Voi transcrie totuşi o observaţie delicată a sa, că N. Breban „a fost informat tendenţios cu privire la ceea ce s-a discutat în Consiliul USR” (la şedinţa de la care a lipsit N. Breban). Doamne iartă-mă, cine l-a… informat pe N. Breban? Avem „informatori” în Consiliul USR? Informatori ai cui, ai vechii Securităţi sau ai noului SRI sau SIE? Sau se referă la faptul că eu am scris aici ce am reţinut de la acea şedinţă de Consiliu? Aici scriu obligatoriu cu onestitate, completamente dezinteresat… I-aş atrage politicos atenţia preşedintelui USR (director al României literare şi ambasador UNESCO la Paris; să mă ierte că nu-i spun nici domniei sale Domnul sau Excelenţa sa aici; nu „domnesc” pe nimeni, intră în regula scrisului cotidian), N. Manolescu, că poate fi acuzat la fel, că informează tendenţios cititorii, ignorând disidenţa anticeauşistă a lui N. Breban (o disidenţă originală, cum n-a mai fost a altui scriitor; de altfel, fiecare scriitor disident de la noi a fost altceva). Şi că nu ţine cumpăna dreptăţii cum trebuie. Mă mir că pentru domnia sa nu e obligatoriu să pui pe masă toate datele biografice ale unui mare scriitor care e trimis în judecată… Mai mult, începând de azi, la procesul pe care-l va avea N. Breban cu CNSAS la Curtea de Apel pentru colaborarea sau necolaborarea sa cu Securitatea, în mod tendenţios, N. Manolescu a dat de gol şi posibila pledoarie a CNSAS (sau CNSAS i-a sugerat-o?), aceea că „Decizia CNSAS de a trimite în instanţă propunerea de colaborator al Securităţii (la adresa lui N. Breban) nu se bazează nici pe un angajament, nici pe denunţuri, ci pe rolul de agent de influenţă jucat după întoarcerea din Franţa în 1972”… Teribil! Să fii intrat în dizgraţie în faţa autorităţilor, a PCR-Securitate şi a USR, cum era N. Breban (într-o formă de disidenţă cu totul aparte) după întoarcerea în ţară, în 1972, şi să fii şi acuzat că eşti agent de influenţă! Mă închin. Constat că lucrurile sunt mult mai complicate decât par şi că lămurirea celor „câteva chestiuni de principiu” (cum scrie N. Manolescu în editorialul de azi), mai rău se încurcă… I-aş mai aminti preşedintelui USR că are încă o problemă nerezolvată cu disidenţa scriitorului român (neapreciat la adevărata valoare): aceea a lui Paul Goma, eu încă mai sper să o rezolve tacit. Altfel, personal aştept cu groază verdictul pe care-l va da Curtea de Apel, dacă a fost sau nu colaborator al Securităţii N. Breban. Dacă n-a fost, atunci N. Manolescu trebuie să-i ceară scuze lui N. Breban, deoarece l-a acuzat şi azi că nu-şi asumă laşităţile trecutului (N. Breban simţindu-se în continuare nevinovat, crede că e de ajuns orgoliul lui fără măsură de mare scriitor să fie crezut că nu a acceptat o colaborare cu Securitatea; acest orgoliu îi joacă feste lui N. Breban, jignind USR de azi: în acest sens, Nicolae Manolescu are dreptate să-l sancţioneze). Dar dacă N. Breban va fi acuzat că a colaborat cu Securitatea şi N. Manolescu are dreptate că N. Breban a fost „agent de influenţă”? Atunci le voi cere eu amândurora scuze, fiindcă i-am apărat şi pe unul şi pe celălalt. Problema gravă pentru mine e legată de faptul că victimele comunismului (mă refer la scriitorii care au făcut puşcărie politică; dacă au făcut puşcărie politică e clar că au fost împotriva sistemului comunist, în regim de disident sau rezistent sau opozant), au fost acuzate oficial de către CNSAS (şi mai încoace, după ce s-a schimbat legea de funcţionare a CNSAS, de către Curtea de Apel) că au făcut poliţie politică sau au colaborat cu Securitatea! Adică: pentru numele lui Dumnezeu, nu ţinem cont că aceşti scriitori au făcut disidenţă, au fost anticomunişti, împotriva dictaturii lui Gheorghiu Dej şi Ceauşescu, înainte de a turna din obligaţie (semnând că vor da informaţii la ieşirea din puşcăria politică)? Am intrat într-o văgăună a istoriei, în care călăii nu sunt pedepsiţi, în schimb victimele comunismului sunt răstignite.
Momentan fără comentarii.
RSS feed pentru comentariile la acest articol. TrackBack URL