Cazul Nicolae Breban. Paul Goma: Daca Nicolae Breban va fi judecat dupa acele probe se va comite o nedreptate flagranta

Cazul Nicolae Breban. Paul Goma: Daca Nicolae Breban va fi judecat dupa acele probe se va comite o nedreptate flagranta

 Cazul Breban

Paul Goma: „Dacă Nicolae Breban va fi judecat

după acele probe se va comite o nedreptate flagrantă

 

Hotărârea este dată cu încălcarea legii fundamentale a statului”

 

■ Nicolae Breban „nu a fost un «om al organelor»”

Revista Cultura (nr. 16-19/ 2013), condusă de acad. Augustin Buzura, publică un amplu dosar dedicat Cazului Nicolae Breban, dosar ce începe cu Sentinţa civilă nr. 4430, dată în şedinţa publică de la 02.07.2012, în Dosarul nr. 3084/2/2012, în care CNSAS cerea Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea de „colaborator al Securităţii” în cazul lui Nicolae Breban. Sentinţa a fost primită de Nicolae Breban în data de 18 aprilie 2013, la peste circa 9 luni după pronunţare. Între timp a văzut lumina tiparului cartea-eveniment Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea arhivelor securităţii (Editura Polirom, 2013), semnată de disidentul Gabriel Andreescu, cercetător, care, în capitolul dedicat lui Nicolae Breban, demonstrează, în baza lecturii celor 13 volume din Dosarul Breban de la ACNSAS, că N. Breban nu a fost colaborator al securităţii: „Nu se poate imagina ce complexitate, ce ciudăţenie, ce contorsionări umane povestesc documentele despre viaţa lui Breban. Inclusiv «minunea» că nu a fost un «om al organelor», în ciuda tuturor acelor situaţii care puteau sugera contrariul”. Revista Cultura publică texte axate pe acest caz, semnate de Sergiu Andon, Paul Goma, Aura Christi, Virgil Tănase, Virgil Nemoianu, Augustin Buzura, Basarab Nicolescu, Ioan Buduca etc.

 

„Procesul condamnării unor nevinovaţi în plină libertate

seamănă covârşitor cu procesele staliniste”

Devine tot mai limpede un adevăr flagrant: una dintre bolile cele mai grave ale societății românești postdecembriste este eliticidul, iar „procesul condamnării unor nevinovaţi în plină libertate – menționează Aura Christi (Cultura, nr. 18/ 2013) – seamănă covârşitor cu procesele staliniste. Victimele supuse unui soi de lapidări în piaţa publică sunt cunoscute. Numele fiecăreia dintre acestea a deţinut luni, ba chiar, în anumite cazuri, ani de-a rândul primele pagini ale cotidianelor, revistelor literare, ziarelor: Adrian Marino, Nicolae Breban, Nicolae Balotă, Mihnea Berindei, Mihai Botez, Eugen Uricaru, Cezar Ivănescu, Mircea Iorgulescu (ultimii doi scriitori îmbrânciţi – de acuzaţia nefondată, conform căreia ar fi fost colaboratori ai securităţii – în boală, iar mai târziu în moarte) ş.a. Dosarul de presă făcut în anul 2011, când – în lipsa unor probe, în lipsa unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei – s-a lansat pe majoritatea canalelor media acuzaţia conform căreia romancierul Nicolae Breban a colaborat cu organele securităţii ceauşiste, are peste 230 de file în format word. Acum circa doi ani, mulţi colegi i-au luat apărarea autorului Buneivestiri. Între aceştia, Eugen Simion, Augustin Buzura, Ioan Groşan, Lucia Hossu-Longin, Ion Vianu, Lucian Vasiliu, Petru Ursache, Ileana Cudalb, Liviu Ioan Stoiciu, Adi Cristi, George Schwartz, Virgil Tănase, Virgil Nemoianu, Nicolae Iliescu, Bogdan Creţu, Eugen Negrici, Alex Ştefănescu, Magda Ursache, Ion Lazu şi alţii, mulţi alţii. Gabriel Andreescu a citit cele 13 volume ale dosarului Breban păstrat în ACNSAS, scriind un serial documentar, bine informat, imparţial, publicat în revista Timpul (nr. 8, 9, 10, 2011), apoi preluat, cu acordul autorului, de revista Contemporanul (nr. 10, 2011). Constatarea disidentului Gabriel Andreescu nu lasă loc confuziilor: «Din perspectiva legii, constatarea «colaborării» lui Breban e o gafă».”

 

■  Verdictul încalcă dreptul fundamental la libertatea convingerilor,

este periculos pentru cultură și contrar unei societăți democratice”

În Recurs, av. Sergiu Andon menționează, între altele, referindu-se la sentința civilă nr. 4430, dată în Dosarul nr. 3084/2/2012, că „Hotărârea se întemeiază pe o normă legală abrogată”, Hotărârea este dată cu încălcarea legii fundamentale a statului”, Verdictul încalcă dreptul fundamental la libertatea convingerilor, este periculos pentru cultură și contrar unei societăți democratice”. Sergiu Andon: „Particularitatea Cazului BREBAN este aceea că acțiunea, procesul și verdictul au semnificații mult mai largi decât o pricină obișnuită. Metaforic dar exact, se poate spune că parte în proces este însăși literatura română a unei epoci, cu oamenii ei buni sau răi, curajoși sau lași, de valoare sau nulități. Procesul intră inevitabil în istorie. De fapt a și intrat. Actul de justiție nu poate ignora această perspectivă decât cu riscul de a ignora că el însuși, ca expresie a unei epoci, va intra în istorie. Și va caracteriza societatea respectivă cel puțin în evaluări de felul: dreaptă sau nedreaptă, inteligentă sau obtuză, echitabilă sau discreționară, cu respectul valorilor umane ori cu disprețuirea lor.

În concluzie, perspectiva istorică este nu numai a părților din proces, nu numai a actului de justiție, ci și, parțial, a imaginii societății contemporane. Cerința constituțională a raportării la necesar într-o societate democratică incumbă deci și aspectul necesar pentru o societate democratică, inclusiv pentru imaginea ei.

Deșertul, vidul din această perspectivă a hotărârii atacate și refuzul preconceput de a se admite proba testimonială ne obligă să propunem înscrisuri noi. Le oferă însăși viața. Viața se răzbună încă de pe acum pe rușinoasa hotărâre pe care o atacăm. Așa cum aprecia și Securitatea (precursoarea instituției reclamante), în lumea literară știrile sunt colportate cu viteza fulgerului. Vestea motivării Sentinței în cazul Breban a făcut ocolul continentelor Europa și America de Nord. Presa culturală din țară („Contemporanul. Ideea europeană”) a comentat pe larg sau chiar a reprodus hotărârea. Licențele de ordin juridic ale redactorilor nu sunt importante, importantă este reacția cititorilor de marcă. Personalitățile adevărate ale literaturii și conștiinței civice românești aflate în disapora s-au grăbit să transmită redacției mesaje sau chiar declarații solemne. Nu lipsesc vârfurile dizidenței culte față de regimul totalitar: VIRGIL TĂNASE, PAUL GOMA, GABRIEL ANDREESCU. În maniere diferite și cu diferite grade de indignare, cunoscătorii în detaliu ai relațiilor Securitate-lumea literară, știind și jocurile duplicitare fie ale Securității, fie ale adevăraților colaboratori ai acesteia, prestigioșii opinenți își exprimă la unison stupoarea față de verdict.” (Cultura, nr. 17/2013)

Fundaţia Culturală Ideea Europeană transmite pe circuitul naţional Declaraţia Domnului Paul Goma, invitând martorii oculari ai represiunilor din vremea dictaturii staliniste şi ceauşiste, specialiştii în domeniu, istoricii, juriştii, jurnaliştii, colegii de breaslă, membri ai Academiei Române şi ai USR, să se pronunţe pe marginea acestui caz. „Definiţia dată de lege noţiunii de «colaborator» – susţine, într-un text polemic Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române – este atât de ambiguă, încât permite interpretări delirante ca cea în cazul discutat. Aceste interpretări delirante conduc inevitabil la o banalizare a răului ale cărei consecinţe, pe plan social, pot fi incalculabile. Ca membru al exilului românesc din Paris, din 1968 şi până în 1989, cunosc foarte bine zvonurile răspândite în Franţa de Securitate privind colaborarea lui Nicolae Breban. Dacă sentinţa este corectă, acest lucru înseamnă că Securitatea îşi denunţa proprii săi colaboratori. Rolul călăilor şi victimelor se inversează, toţi nevinovaţii devin vinovaţi, iar adevăraţii vinovaţi devin eroi. Cazul Nicolae Breban ar trebui să constituie o alarmă pentru forurile legislative care ar trebui să adopte de urgenţă o nouă lege conţinând o definiţie precisă (precum cea propusă de Gabriel Andreescu) a noţiunii de colaborator. Dincolo de aspectul legal, important este şi aspectul etic al cazului Nicolae Breban. El ar putea deveni un caz de jurisprudență, în virtutea căruia mulţi dintre intelectualii de marcă ai ţării se pot trezi peste noapte calificaţi drept colaboratori.”

Fundaţia Culturală Ideea Europeană

 

Paul Goma:

Dacă Nicolae Breban va fi judecat

după acele probe se va comite o nedreptate flagrantă

 

■ „Nu din acel motiv am fost eu arestat în 1977, apoi exclus din Uniune, apoi exclus din… ţară”

■ „ Recunosc: la început şi eu am aplecat urechea la vorbe-vorbe”

■ „O întrebare: cum ar trebui să se apere Breban de calomnii? «Dovedind», el, că nu a făcut servicii Securităţii? Dar cum să o facă?”

 

Declaraţie

Subsemnatul PAUL GOMA, scriitor, domiciliat la Paris, rue B. […]; arondismentul […], declar:

L-am cunoscut pe NICOLAE BREBAN la Bucureşti, în a doua jumătate a anului 1965, în casa prietenului nostru, Alexandru Ivasiuc. Nu ne-am împrietenit, prea multe amănunte biografice ne despărţeau. Ne-am mai întâlnit cu alte ocazii – rare. Eu aveam despre scriitorul Breban o opinie bună; el nu avea nici o opinie – nu mă citise.

Am intrat la revista România literară în septembrie 1968, girat de Geo Dumitrescu. Breban era şef-adjunct. Nu am avut nici un prilej să ne întărim prietenia. – De altfel, eu mă adresam cu „Tovarăşul Breban”, el cu „Goma”, simplu. În 1971 Breban a devenit directorul revistei. Nu mi-a fost nici cald, nici rece, până în momentul în care el (Breban), aflat la Paris, a dat ziarelor occidentale câteva interviuri în care se manifesta împotriva „politicii culturale” a lui Ceauşescu. Atunci m-am gândit că membrul CC al PCR, scriitorul Breban, „va rămâne” în Occident!

În discuţiile cu confârtaţii, îmi exprimam acordul cu gestul nemaipomenit de curajos al lui Breban – eram mereu în minoritate, foştii prieteni din România, chiar în discuţii private îl criticau, acuzându-l că a profitat cât a profitat, iar acum „scuipă în gamelă” – de ce a dat declaraţiile acelea în presa străină. La acestea eu răspundeam: „Fiindcă în România nu l-ar fi publicat nimeni”.

Când s-a întors de la Paris – în 1974 – am aflat din ziare că la Editura Uniunii Scriitorilor va fi lansat un roman. M-am dus împreună cu soţia mea. Surpriză: nici unul dintre prietenii la toartă (cât timp fusese în CC) nu era prezent. Breban s-a consolat cu „mărunţeii” Mazilescu, Mălăncioiu, Turcea, Robescu şi cu mine.

În 1971 am avut un conflict cu Ivasiuc, prietenul amândurora. El, ca şef-adjunct al editurii lui Preda, s-a trezit vorbind vorbe. Că în romanul Uşa… sub două personaje „se ascundeau” Ceauşeasca şi Ceauşescu. Din pricina decodificării lui Ivasiuc, din acel an, nu am mai putut publica în propria revistă, nici măcar note de lectură (şi ca, supliment: nici socrul meu, Năvodaru, nici sora lui, traducători, nu au mai avut dreptul să publice).

În 1976 am făcut numeroase tentative de a primi cartea de muncă (fusesem dat afară… dar să nu se ştie).

1977 începe cu solidarizarea mea cu semnatarii Chartei `77 a Cehoslovacilor, cu izolarea mea de către Aparatul Poporului, la 1 aprilie fiind arestat. Aici se manifestă Nicolae Breban. Soţia mea avea telefonul tăiat, socrii mei aşişderi. La socrul meu Europa liberă era bruiată, eram arestat de câteva zile şi „afară” nu ştia nimeni. Soţia mea era total izolată, prietenii nu erau acasă, el, Breban, ne vizitase de două ori.

În acel moment, familia era în legătură cu procesul. Aflându-se în cabinetul avocatului Pora, în disperare de cauză, a telefonat şi la Breban. Şi Breban a răspuns! În câteva cuvinte. Soţia i-a spus situaţia noastră. Şi culmea: Breban a întrebat-o de unde telefonează, Ana i-a spus şi Breban i-a spus să aştepte, că va veni. Şi a venit (la Pora)! Astfel soţia nu a mai fost total izolată.

Al doilea episod… nesemnificativ: după eliberare, eu eram într-o stare de… nefuncţionare eviden. Fusesem evacuaţi din apartamentul nostru şi stăteam la socri. Or, socrii aveau nevoie de nişte aşternuturi pentru mine, iar acestea se aflau în cufere, în pivniţă. La cine să facem apel să ne ajute? Mai mult în glumă, am telefonat (acum mergea!) lui Breban. I-am spus of-ul într-o doară, nu credeam că are să vină. Şi Breban a venit! A coborât în pivniţă, s-a murdărit de var, a cules pe umeri păianjenii…

După ce m-am exilat, nu am mai avut legături cu Breban.

Recunosc: la început şi eu am aplecat urechea la vorbe-vorbe: cum se explică faptul că, în afară de excluderea din CC şi de la revistă, Breban nu a mai păţit nimic? Pe limba noastră: nu a fost arestat? Şi cum se explică „naveta” lui între Orient şi Occident?

„Probele” acuzării nu sunt probe. Afirmaţiile lui Breban – faţă de securişti, că Goma n-are talent – nu m-au lasat indiferent, însă nu din acel motiv am fost eu arestat în 1977, apoi exclus din Uniune, apoi exclus din… ţară.

Dacă Nicolae Breban va fi judecat după acele probe se va comite o nedreptate flagrantă.

O întrebare: cum ar trebui să se apere Breban de calomnii? „Dovedind”, el, că nu a făcut servicii Securităţii? Dar cum să o facă?

Aceasta este concluzia mea.

Drept care semnez,

        Paul Goma

Paris, 28 aprilie 2013

 Sursa: Cultura, nr. 18/ 30 Mai 2013

http://blog.ideeaeuropeana.ro/?p=3573

0 comentarii »

Momentan fără comentarii.

RSS feed pentru comentariile la acest articol. TrackBack URL

Leave a comment