Comunicat de presă – Situaţia Casei Monteoru

Circula de la o vreme in presa, pe bloguri, pe net, tot felul de informatii false cu privire la situatia Casei Monteoru din Bucuresti, sediul actual al USR. Unele de-a dreptul tendentioase si cu atat mai greu de inteles cu cat vin chiar din partea unor membri ai Consiliului USR, informati de catre conducerea USR, nu mai demult decat cu trei saptamani in urma, in sesiunea ordinara a Consiliului. Altele izvorasc din frustrari explicabile, desi nu justificabile. Spre a curma afirmatiile fara nici un temei si procesele de intentie care se fac conducerii actuale a USR, vom expune in continuare situatia exacta a Casei Monteoru, asa cum rezulta din actele si din informatiile de care dispunem. Casa Monteoru, dupa numele primului proprietar, a fost donata in 1948 de catre Elena si Lascar Catargiu, urmasii legali ai lui Monteoru, Asociatiei pentru Strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica, recent infiintata (ARLUS) (dosar nr. 68/Arhivele Statului-Directia Arhive Centrale). Actul de donatie a fost autentificat de catre Tribunalul Ilfov (Proces-verbal nr. 4929/3 mai 1949). Donatia continea o suma de clauze.

In 1954, M. Sadoveanu, care era presedinte al ARLUS si totodata al USR, a facut, impreuna cu Lascar Catargiu, vicepresedinte la acea data al ARLUS, un schimb, preluand in folosinta gratuita Casa Monteoru si cedand ARLUS imobilul din str. Povernei, devenit sediul Asociatiei de trista amintire pana la desfiintarea ei in 1964. Schimbul s-a facut fara perfectarea vreunui act. La desfiintarea ARLUS in 1964, Casa Monteoru a fost trecuta in proprietatea Primariei Bucuresti si in administrarea IAL „30 Decembrie“, devenit ICRAL „Herastrau Nord“, sectorul 1, care a atribuit USR imobilul, printr-un contract de inchiriere. Asadar, din 1964 USR a functionat in aceasta cladire in calitate de chirias, pina in 1997, cind Primaria a dat USR folosinta gratuita a Casei  Monteoru pe o durata de 10 ani (Hotararea Consiliului General 9/30.01.97), iar in 1998, prin hotararea 71/98, folosinta gratuita a fost prelungita pe o durata de 49 ani, respectiv pana la data de 01.01.2046. Pe 26.06.1999, Ghika Grigore si Angelescu Monteoru Constantin au dat in judecata Ministerul Finantelor, ca reprenzentand statul roman, si Consiliul General al Primariei Municipiului Bucuresti (dosar nr. 2986/99 T.B., Sectia V Civila si de Contencios Administrativ), solicitand, intre altele, revocarea actului de donatie. Comunicandu-i-se de catre Ministerul Finantelor existenta pe rol a procesului, USR a facut cerere de interventie in interes propriu. T.B. n-a acceptat nici solicitarea de anulare a donatiei, nici vreuna dintre solicitarile USR, cea mai importanta fiind recunoasterea dreptului USR de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani. Apelul Ministerului, al Primariei si al USR a fost respins prin decizia 192A a Curtii de Apel Bucuresti. Recursul la Inalta Curte de Casatie si Justitie (dosar 3419/01) nu s-a judecat, fiindca reclamantii au retras plangerea, trecand cauza pe Legea 10/01. Aceasta era situatia in 2005, cand actuala echipa de la USR a preluat conducerea ca urmare a alegerilor. In 2010, am aflat intamplator ca mostenitorii actionasera, din nou, in 2006, in instanta Ministerul Finantelor pentru anularea donatiei, obtinand de data aceasta castig de cauza, si se aflau deja in proces cu Primaria Capitalei pentru restituirea Casei Monteoru. Nu numai ca n-am fost instiintati de cele doua procese, dar ni s-a refuzat de catre jurista Primariei accesul la dosar sub cuvant ca n-avem calitate procesuala, desi aveam folosinta imobilului, iar Ministerul pretinde ca nu poate cauta acul in carul cu fan! Am putut consulta totusi, prin eforturi proprii, dosarul celei de a doua cauze, cu Primaria, din care am aflat de anularea donatiei pe motivul stupid ca ar fi fost facuta „sub amenintarea armelor“. In realitate, Lascar Catargiu era, in 1948, ca si M. Sadoveanu, in gratia regimului si a sovieticilor, dovada functiile detinute la ARLUS si primirea ambilor de catre insusi Stalin la Moscova. In plus, Elena Catargiu a locuit pana la moarte in Casa Monteoru, beneficiind, conform actului de donatie, de o pensie viagera si de hrana zilnica. Am adresat pe 11.03.10 Primarului General al Capitalei o intampinare (inregistrata sub nr. 713/2010) la care n-avem deocamdata nici un raspuns, in care ii atrageam atentia asupra faptului ca nici Primaria, nici Ministerul Finantelor nu ridicasera vreo obiectie in procese, ignorand cunoasterea problemei. Ca si faptul ca nu e vorba de o cladire oarecare, ci de una de patrimoniu, mostenitorilor necerandu-li-se de catre instanta sa faca dovada capacitatii de restaurare si de intretinere a Casei Monteoru, pentru care USR facuse in decursul timpului nenumarate apeluri la cei indrituiti sa conserve patrimoniul, inclusiv la ultimii doi Primari Generali, apeluri soldate cu promisiuni neonorate. Aceasta cladire are, evident, o valoare in sine, dar si o valoare simbolica, ea figurand ca sigla pe carnetele de membru al USR. La jumatatea lui aprilie, va avea loc un nou termen de judecata in procesul dintre mostenitori si primarie, tot in absenta USR. Vom incerca, desigur, o cale de a ne spune cuvantul. Nu pretindem nicio favoare. Respectam dreptul la proprietate. Ne vom supune hotaririi organelor judiciare. Dorim insa sa avem garantia unei judecati corecte si bazate pe stapanirea documentelor. Suntem surprinsi de declaratiile recente facute agentiei de presa Mediafax de catre mostenitori si de catre avocata lor, pline de neadevaruri si de procese de intentie la adresa USR. Nu le meritam, mai ales din partea unor oameni care n-au calcat niciodata in imobilul de pe Calea Victoriei, dar au plecat urechea la barfa publica sau au luat de buna o expertiza in care se afirma ca imobilul e nelocuit. Nici prejudecatile de care dau dovada, cand lasa sa se inteleaga ca USR ar fi o adunatura de parveniti de tip comunist, nu le fac cinste. I-am ruga sa nu uite ca proprietatea cu pricina le-ar putea reveni, nu pentru vreo contributie personala la patrimoniul national, ci prin mostenirea rezultata din munca unor inaintasi merituosi. Suntem inca si mai surprinsi de preluarea unora dintre acuzatii de catre membri ai USR si de „tambalaul“ (expresia apartine unuia dintre ei) pe care au crezut de cuviinta sa-l faca pe aceasta tema. Nici noi, nici cei care ne-au precedat la conducerea USR n-avem vreo vina intr-o cauza extrem de complicata, ca atatea altele lasate in urma de regimul comunist. Si, din pacate, nu putem prevedea nici cum se va solutiona. Ii putem asigura pe membrii USR ca vom face tot ce depinde de noi, in conditiile legii si din convingerea ca dreptul la proprietate este esential in toata lumea civilizata.

Nicolae Manolescu,
Presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania
9 aprilie 2010