La multi ani, Domnule Iulian Boldea!

La multi ani, Domnule Iulian Boldea!

Echipa Ideea Europeana ii adreseaza cele mai sincere urari,
iar pe dv., cititorii, va indeamna sa realizati acel mic-mare exercitiu personal de admiratie:
Cititi sau recititi, mai ales astazi, cateva pagini semnate IULIAN BOLDEA!  

 

INTERVIU IULIAN BOLDEA

 

–  Domnule profesor, daca imi permiteti sa incep cu o gluma, v-ati nascut in aceeasi zi cu un rege al Scotiei- Robert alIulian Boldea II-lea… A fost sau mai este astazi criticul literar un rege de rangul al doilea  al literaturii, dupa scriitor?

– Criticul literar depinde, prin chiar menirea şi funcţia sa, de scriitor, de cel care produce obiectul său de studiu, textul literar. Există, însă, cazuri, nu puţine, în care criticul literar adăposteşte, de-a dreptul, în chip literal, în fiinţa şi fibra sa, un scriitor. Butada lui Călinescu, în legătură cu necesitatea ca un bun critic să „rateze” cât mai multe genuri literare demonstrează necesitatea creativităţii în acest domeniu relativ arid şi aparent lipsit de plasticitate şi expresivitate.

 

De ce ati ales titlul ,,Aproximatii” pentru ultimul dv. volum?

– În opinia mea, toate textele literaturii, de la începuturi încă, nu sunt nimic altceva decât căutări febrile, intermitente ale unei forme încheiate, armonioase, tentative de a prinde în conturul unui cuvânt, al unui e n unţ, al unei fraze semnificaţia unui adevăr abia întrezărit, care nu se lasă, însă, revelat în starea sa pură şi defi nitivă decât fragmentar şi insuficient. După cum scriitorul nu e nimic altceva decât un căutător necontenit al acestui adevăr, pe care încearcă să îl fixeze în scris, cu mai mulţi sau mai puţini sorţi de izbândă. Paginile din această carte sunt, aşadar, aproximări ale profilului unui scriitor, ale conturului unei opere literare, ale fulguranţei unei idei.

 

Poate fi considerat acest titlu si o definitie intr-un singur cuvant pentru critica literara?

– Evident, critica literară este, prin definiţie, aproximaţie, chiar dacă îşi asumă rolul şi menirea de a nu fi şi aproximativă. Cine dintre criticii de ieri şi de azi ar putea afirma că a surprins, cu exactitate maximă, cu rigoare absolută, adevărul operei literare, cine ar putea spune că a analizat în toate nuanţele, cutele şi meandrele sale relieful unui text? O astfel de prezumţie de exactitate este cât se poate de iluzorie şi luciditatea criticului literar vizează şi asumă tocmai o astfel de premisă a aproximării, a nedesăvârşirii intuiţiilor şi interpretărilor proprii.

 

– Exista si o definitie a literaturii?

– Există, nu una, ci foarte multe definiţii ale literaturii. Roland Barthes consideră că „literatura este întrebare minus răspuns”. Pentru Eugenio Coseriu, literatura este “realizarea tuturor posibilităţilor limbajului”, „locul de desfăşurare a plenitudinii funcţionale a limbajului”. În ce mă priveşte, aş considera, într-o definiţie mai degrabă metaforică decât riguros exactă, că literatura nu este decât o ficţiune salutară, boicotată neîncetat de supliciile trupului, prin care încercăm să compensăm infirmităţile cărnii, ale timpului şi ale Istoriei.

 

– Sa ne intoarcem putin in trecut… Va mai amintiti primele pagini scrise?

– Primele pagini scrise, dar nepublicate, erau încercări de proză şi datează din vremea când eram elev de gimnaziu (clasa a VI-a sau a VII-a). Ştiu că le citeam colegilor lungi naraţiuni, dialogate, dense, anecdotice, care le captau interesul. Una dintre aceste naraţiuni a fost publicată într-o revistă pentru elevi („Cutezătorii”), fapt ce, desigur, mi-a creat o oarecare notorietate în Şcoala generală din Luduş, oraşul natal, şi care a reprezentat un impuls pentru a continua să scriu. În timp, proza a fost înlocuită de poezie şi, apoi, de critica literară şi eseu.

 

– Cum a fost viata universitara la Cluj?

– A fost, înainte de toate, o viaţă exemplară sub raportul lecturilor, al cursurilor audiate, al experienţelor culturale. Am avut şansa de a audia cursurile unor profesori de excepţie, de la care am deprins metode şi modalităţi adecvate de studiu al literaturii, profesori de la care am învăţat lecţia probităţii şi a demnităţii intelectuale, dar şi curajul afirmării propriei opinii, chiar în condiţiile improprii pentru adevăr din era comunistă. Aş cita câteva nume ale unor astfel de profesori: Mircea Zaciu, V. Fanache, Liviu Petrescu, Ioana Em. Petrescu, Ion Pop, Marian Papahagi, Mircea Muthu, Ion Vartic ş.a. La fel de pasionantă şi de fructuoasă, sub raportul modelării intelectuale, a fost experienţa redacţională a „Echinoxului”. Şcoala Echinox-ului a fost, privind acum, retrospectiv, lucrurile, o adevărată ucenicie în ale scrisului, dar şi în ale vieţii. Altfel priveşti existenţa, după cum altfel înveţi să priveşti cărţile, poezia, exerciţiul criticii literare, după ce ai trecut prin redacţia revistei Echinox, participând la toate etapele configurării publicaţiei. Criticii literari formaţi în acest spirit se detaşează printr-o atenţie sporită la textul operei, prin formaţia lor filologică riguroasă, care nu le îngăduie prea dese divagaţii pe marginea textelor literare; ei s-au impus prin spiritul ironic şi prin conştiinţa fermă a valorii pe care o au încrustată în mai toate aserţiunile şi interpretările lor. Criticii de stirpe echinoxistă sunt, fără nicio îndoială, livreşti şi sceptici, analişti redutabili, fără să le lipsească, însă, vocaţia sintezei. Ei posedă un simţ al relativităţii valorilor bine dozat, dar şi un echilibru constitutiv al reacţiilor şi afirmaţiilor, niciodată riscante, niciodată hazardate, mereu motivate, întotdeauna fundamentate. Cred, însă, că amprenta Echinox-ului se plasează mai ales, şi mai apăsat, asupra textelor mele critice, care se resimt şi de aspiraţia spre sinteză, şi de tentaţia livrescului, a relativităţii, dar şi de exerciţiul analitic, ori de obsesia responsabilităţii, a deontologiei literare pe care trebuie să o manifeste orice critic literar care se respectă şi îşi respectă autorii şi cititorii.

 

– A existat vreodata tentatia sa … evadati spre Bucuresti sau strainatate?

– Chiar dacă au existat astfel de tentaţii „evazioniste”, ele nu s-au materializat, din lipsa unui moment prielnic, a unui context favorabil. Am avut, în schimb, şansa de a putea deveni profesor la Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş şi redactor al revistei „Vatra”, astfel încât pasiunea studiului şi a scrisului şi-a putut găsi debuşeele cele mai potrivite în exercitarea celor două profesii, care sunt, orice s-ar spune, complementare, prin obiectul comun de studiu pe care îl presupun. În opinia mea, prima sarcină a profesorului universitar e aceea de a-i orienta cât mai ferm pe studenţi în spaţiul valorilor literaturii române. Apoi, profesorul trebuie să le stârnească studenţilor apetitul pentru lectură, pentru interpretarea şi analiza în mod optim a creaţiilor literare valoroase apărute la noi de-a lungul timpului. Literatura are, prin chiar modelul şi structura sa, un rol formativ, o funcţie modelatoare asupra conştiinţelor, asupra tinerilor, în general. Trebuie însă ca studenţilor de la specializările filologice să li se ofere cadrul metodologic şi conceptual în care se situează studiul literaturii, să li se ofere fundamentele teoretice şi să li se creeze deprinderi şi reflexe în ceea ce priveşte studiul cât mai adecvat, mai oportun al operelor literare. Altfel, s-ar putea ajunge la o standardizare a comentariilor de text, la o interpretare a operei literare prin prisma unor tipare ce nu au cum să redea cu relativă fidelitate conformaţia alogică, relieful sinuos şi aleatoriu adesea al creaţiei literare. În acest fel, în afară de date şi informaţii cu privire la autori, opere, curente şi orientări literare, profesorul de literatură trebuie să incite la dialogul cu opera, să trezească interesul studenţilor pentru o interpretare a textului în limitele datelor sale intrinseci, irevocabile. Cu alte cuvinte, rolul dascălului nu este doar unul informator, ci şi unul formator, modelator. Pe de altă parte, nu pot fi decât de acord cu aserţiunea lui Constantin Noica referitoare la o şcoală în care „nu se ştie cine dă şi cine primeşte”, în sensul unei ambivalenţe a procesului educativ, în care profesorul, la rândul lui, are posibilitatea de a veni în contact cu noul, cu privirea proaspătă, cu interogaţia aurorală a învăţăceilor. În acelaşi timp, ca redactor al revistei „Vatra”, încerc să discern, cu cât mai multă eficienţă valoarea de nonvaloare, să propun numere cât mai vii, care să problematizeze, să scoată din inerţie cititorii, să zdruncine habitudini, să pulverizeze poncife. Nu pot, însă, să nu constat, cu regret, o diminuare a interesului publicului pentru revistele de cultură în general. Într-o eră a violenţelor de limbaj şi a lipsei de stil în gândire şi vorbire, într-o epocă a inculturii crase şi a lipsei de gust, cu atât mai redutabil ar fi rolul revistelor de cultură în educarea şi cultivarea publicului. Din păcate, acesta e atras mai degrabă de satisfacţiile facile, de informaţiile digerate deja, de divertismentul ieftin, decât de poezie, proză, eseu.

 

– Pentru un adolescent, exista o lista de lecturi esentiale?

-Fiecare tânăr intelectual are, fără îndoială, o listă de cărţi esenţiale, mai riguros sau mai diletant întocmită, cărţi prin care caută să se modeleze pe sine, să-şi făurească un orizont cultural, şi, eventual, să-şi edifice o carieră literară sau un destin cultural.

 

– Dar pentru un tanar care ar vrea sa devina critic literar?

– E limpede că tânărul ce are apetenţe şi înclinaţii spre critica literară trebuie să-şi asume un anumit tip de cărţi, să se consacre unor lecturi din domeniu. Din lista lui nu trebuie să lipsească marile numele ale criticii literare străine, de la Sainte-Beuve, să spunem, la Roland Barthes sau Jean-Pierre Richard, sau numele criticilor de prestigiu şi prestanţă ai culturii române (Maiorescu, Lovinescu, Călinescu, Vianu, Manolescu etc.). Exerciţiul critic nu poate fi efectuat în absenţa unor lecturi temeinice, care să întemeieze şi să consolideze un orizont conceptual, un repertoriu de metode şi de modalităţi cât mai adecvate şi mai eficiente de analiză a textului literar.

 

Cum si cat cititi? Cum si cand scrieti? Exista o metoda Iulian Boldea?

-Raportul dintre citit şi scris este, mereu, unul paradoxal. Scrisul şi cititul sunt aidoma unor vase comunicante care formează metabolismul omului de cultură, revelând auspiciile sub orizontul cărora se regăseşte spiritualitatea şi sensibilitatea celui atras de lumea literaturii. Caut să citesc cât mai mult, mai ales cu creionul în mână, însemnându-mi pasaje, sintagme sau cuvinte care îmi solicită atenţia. Scriu mai ales dimineaţa, de mai bine de 15 ani am înlocuit maşina de scris cu tastatura pc-ului, scriu când îndatoririle didactice sau administrative nu mă acaparează, scriu adesea sub teroarea termenelor scadente, a colaborărilor din ce în ce mai numeroase care trebuie, o dată acceptate, onorate, scriu în virtutea unei profesii asumate, a unui metabolism cultural care îmi dictează ritmurile lui severe şi exigenţele imperative. Metoda/ reţeta pe care am adoptat-o nu conţine prea mare lucru: doar perseverenţă în atingerea scopurilor şi idealurilor, răbdare şi voinţă. Şi, bineînţeles, înfrângerea tuturor tentaţiilor care te-ar putea abate de la scopurile propuse. Concentrarea asupra unor ţinte precise, fermitatea străbaterea unui itinerariu stabilit dinainte, munca tenace, racordarea la cele mai noi achiziţii ale domeniului cunoaşterii în care se încadrează activitatea ta, iată câteva repere ale acestei posibile reţete. Aş privi, parafrazându-l pe Stendhal, actul critic ca pe o oglindă purtată de-a lungul labirintului format din cărţi ce ne asaltează, ne acaparează, ne exasperează simţurile, puterea de reacţie, inteligenţa; sunt cărţi de toate soiurile: unele atroce, altele lâncezi, unele robuste, altele flasce, cărţi care ne opun rezistenţă, altele ce ni se oferă cu uşurinţă, cărţi trândave şi cărţi revelatoare. Mi-aş dori să găsesc în acest labirint mai multe cărţi cu adevărat modelatoare, care să mă introducă fără întârziere şi fără rest în propriul lor univers ficţional, să mă facă prizonierul lor, să mă tortureze cu interogaţiile lor, cu gândurile şi trăirile spuse sau subînţelese.

 

– Ati debutat in anul 1994 cu volumul ,,Cartea de vise”…

– Da, prima mea carte publicată e o carte de versuri, în care erau adunate poeme cu tematică diversă, poeme calofile, livreşti şi problematizante, în linia lirismului echinoxist. Pentru mine poezia reprezintă o oglindire a lumii în straturile inefabile ale unor cuvinte ale căror sensuri ni se destăinuie numai parţial şi intermitent. Poezia e legătura noastră durabilă, dar atât de fragmentară şi fragilă, cu lumea înaltului, sau cu straturile nebănuite ale adâncurilor.

 

– Ati castigat de-a lungul timpului foarte multe premii literare… Care va este cel mai drag?

-Premiile Uniunii Scriitorilor, Filiala Târgu-Mureş, dar şi premiul „Vasile Conta” al Academiei Române, pentru coordonarea (împreună cu Eugeniu Nistor) a volumului Opera blagiană. Filozofie şi destin.

 

– Apropo de premii… Credeti ca literatura romana va castiga vreodata Nobelul?

-De ce nu? Dacă scriitorii români vor înceta să-şi saboteze confraţii cu oarecari şanse, dacă vom abandona, odată şi odată strategia „zidului părăsit şi neisprăvit” care jalonează întreaga noastră istorie, avem anumite şanse…

 

Publicati cu regularitate in revista Contemporanul… In numarul din ianuarie am citit un articol despre Nichita Stanescu, ce i-a lipsit acestuia sa castige Nobelul?

-Lui Nichita i-a lipsit poate şansa, poate o mai bună promovare a operei, poate o mai promptă cunoaştere a omului şi poetului în străinătate, de către cei care decid asupra acestui premiu.

 

Cine ar intra intr-un top personal al celor mai interesante carti citite si despre care ati scris in 2011?

-Andrei Pleşu, cu Despre frumuseţea uitată a vieţii, Ştefan Borbely, cu Existenţa diafană, Ioan Es. Pop, cu Unelte de dormit, Lucian Boia, cu Capcanele istoriei, Matei Vişniec, cu La masă cu Marx ş.a.

 

Aveti in pregatire o noua carte?

– Am definitivat o carte la care am lucrat destul de mult timp, De la modernism la postmodernism, astfel încât acum mă ocup mai degrabă de colaborările curente (la Vatra, Apostrof, România literară sau Contemporanul. Ideea europeană). La Vatra pregătesc, de pildă, un număr George Banu, în care e sintetizat, prin texte teoretice, prin comentarii şi interpretări, profilul cunoscutului teatrolog de reputaţie internaţională.

 

– In final, o mica indiscretie… ce program aveti in aceasta zi aniversara?

-Un program obişnuit, deloc spectaculos. Mai întâi o şedinţă la Universitate, unde, în calitate de decan al facultăţii am destul de multe îndeletniciri administrative. Apoi un popas în redacţia Vetrei, şi, în fine, o reuniune de familie cu caracter mai sărbătoresc…

 

– Domnule Iulian Boldea,

va multumesc pentru acest interviu si va urez in numele cititorilor nostri un sincer LA MULTI ANI!

A consemnat,
George Motroc

 

Cititi sau recititi, mai ales astazi, cateva pagini semnate IULIAN BOLDEA!

Echipa Contemporanul, Ideea Europeana, EuroPress Group si George Motroc

va ureaza un sincer

LA MULTI ANI, DOMNULE IULIAN BOLDEA!

 

Sursa: http://blog.ideeaeuropeana.ro/?p=2051

0 comentarii »

Momentan fără comentarii.

RSS feed pentru comentariile la acest articol. TrackBack URL

Leave a comment