Pripeli critice

Pripeli critice

In Academia Catavencu (editia tiparita) pe 18 mai 2011

a aparut articolul Pripeli cristice – Ștefan Agopian

Pripelii critice

Sursa Academia Catavencu

15 comentarii »

  1. Stelian Platon a scris:

    Cred ca nici un poet nu se simte pe deplin poet în România, daca nu a publicat poezie incă in celebra revistă literară „ Contemporanul”. Mulțumesc respectuos redacției pentru publicare.
    Stelian Platon
    New York 28-06-11

    Iluzii

    Orbise Homer de atâtea iluzii
    Din taine pierdute prin secole arse;
    Atâtea cuvinte-n vârtej de confuzii
    Și-atâtea mistere din fulgere stoarse.

    Vuieşte vremea şiroaie în clepsidre,
    Păscându-și nisipul din faguri de stele;
    Alunecă idei ca blândele vidre
    În apa gălbuie cu unde rebele.

    Prin scorburi de ploi își ascunde fluența
    Blânde suspine în uitatele veşti,
    Oraşul cărunt își veghează cadența
    Cu ramuri stinghere în aceleaşi fereşti.

    Destinul anemic scâncește-n amurg,
    Stau roată stejarii-n luminile certe.
    Din lacrimi neplânse blânzi îngerii curg
    Şi cine pe cine ar putea să mai ierte?

    07 June 2009

    Nu voi striga

    de Platon

    Nu voi striga când frunzele nomade
    Vor pendula pe tâmple argintii,
    Ori când am să văd cum zodia mea cade
    În argumentul zilelor dintâi.

    Tăcerile răsună-n zidurile sparte
    Ca trilul tristelor păsări captive,
    Ne-nghesuim s-apucăm puţină moarte,
    Migrăm egali, spre vise relative.

    În cupă, mi-a rămas puţină-nstrăinare.
    Lunga înserare apasă în fereşti;
    Voiam să mă ierţi şi să plâng, mi se pare…
    Spune-mi, Doamne, în care ceruri eşti?

    09 June 2009

    Nu suntem îngeri

    de Platon

    E ora târzie şi-a căderii în toţi,
    Când Luna-i fugară ne paşte o vină.
    Haite de gânduri bat noaptea la porţi,
    Şi ne subţiem flămânzi de lumină.

    Ramuri cu pulbere, drumuri și glod,
    Se-ascund de lumină stelele toate,
    Când spartă este zarea de caii lui Irod,
    Şi pruncii se ascund în eternitate.

    Pe rând ne prefacem în vise frumoase
    Şi-om învăța să zburăm cât de curând,
    Cu grijă vom strânge ideile rămase,
    În icoane vom trece, pre moarte călcând.

    Flăcări vom fi pe trunchiuri de munţi
    Să nu ne mai calce copite murdare,
    Curând vom fi nişte îngeri cărunţi,
    Purtând un toiag şi-un zeu în fiecare.

    10 June 2009

    Vin corbii

    de Platon

    Din cer se pogora răscoală neagră,
    Bizar, strigau răzleț, triburi de ciori;
    Veneau din niște lumi ce nu există –
    Clocotit potop de aripi negre-n zori.

    Vin corbii! Lăcrimau sălcii bătrâne. 1
    Vibrau vii tăceri pe lacul dezbrăcat;
    Toamna şi Iarna, două zâne bune,
    Bat acum la geamul meu înstrăinat.

    Turle cu crestele înfipte în nori,
    În clopote adună frig astral,
    Zările de plumb cumplite aşteptări,
    Rodeau sub cer destinul meu total.

    Nu vii! Doar tu nu vii s-auzi în ploi
    Lugubra blândă muzică expresă,
    Cum salcia suspină despletită-n vânt
    Şi uneori, cum plâng fără adresă.

    14 June 2009

    Dor de părinți

    de Platon

    Istoria se scurge pe turnuri în jos,
    Oştenii şi caii frenetic dansează;
    Planeta încearcă un ultim reproş,
    Veacul se-nchide şi sângerează.

    Şoferul anunţă ultima oprire,
    Când se cerne în clepsidră timpul de zgură
    Mă paște o nuntă ca o prevestire
    Și-o mireasă mă cere în altă trăsură.

    E ora când lui Nimeni de mine îi pasă,
    Când cuvintele încă atârnă în dinţi,
    Când o istorie pe umeri ne-apasă,
    Şi scurm în pământ când mi-e dor de părinţi.

    15 June 2009

    Vino, de mai poţi!

    de Platon

    Există o cale ferată pe care
    Cântecul de roată îşi ascute lumina,
    Există despărţiri în noi decupate,
    Când în certe oglinzi ne recunoaștem vina

    Noi, iubito, ne-om întâlni într-o gară,
    Iar Dumnezeu ne va deschide-o uşă tristă;
    Un ceas amorțit va prinde să tresară,
    Cum un suspin prelung uitat într-o batistă.

    Se rotesc ninsorile în drum pribege,
    Şi nedumeriri cu dulce fâlfâit;
    Iubito, vino, să împărţim Nimicul,
    Ce-aleargă hohotind, desfrânat spre infinit.

    Sprijinit cu capu-n mâini ți-aș spune,

    Intră-mi în destinul ne-mblânzit, sau du-te,

    Cu trenul ce se mistuie-n Genune,

    Prin poarta de cuvinte neîncepute.

    Umbre ne-nțelese pe brațe am să strâng,

    Buzele arcuite am să-ți simt anume.

    De un secol, pătimaș, tot învăț să plâng

    În cămăruța mea din margine de lume.

    16 June 2009

    comment-bottom
  2. Mesaj către ţară

    Gândul către tine ţară, seara mă apasă
    Cum apa între maluri se-adună lunecoasă.

    În vârsta mea ai pus ursita tristelor amiezi,
    Din tolba ei necazuri să îmi dea grămezi, grămezi.

    Te-ai furişat în somnul hibernal, amorţitor,
    Bolovănos soldat, ambiguu şi dezertor.

    Cu dibăcie şi cinism speranţa an de an
    Ne otrăveşti nerod, orgolios şi grosolan.

    Eu mă declar amănunt defrişat din carnea ta;
    De-atâta somn gurmanzii te vor federaliza.

    Nechibzuito, eu te-aş înjura de Dumnezeu
    Apoi pentru iertarea ta, mă voi ruga tot eu.

    Se răsucesc de multe ori părinţii în pământ
    Când declami din nou, acel bizar şi fals avânt.

    Noi – generaţii mândre de pe coclau de silă
    Tot gravităm lung, iar morţii noştri plâng de milă.

    Ei au putut să-mbătrânească blând în casa lor,
    Meşteşugind aprins o doină, când le-a fost prea dor.

    Dar azi, din ochii lor două găvane cu pământ
    Curg lacrimi pentru noi, prea depărtaţii de mormânt.

    Români pătrunşi de frig, într-o gară somnoroasă,
    Minoritari tribali au intrat la voi în casă!

    Aţi renunţat la toate felie cu felie,
    Cetăţenii ăstei ţări tribalii or să fie.

    E necesar să faceţi istorie reală,
    E necesar cuvântul, şi nu bolboroseală,

    Din argument de umilinţă să construiţi o armă;
    Veniţi la casa voastră, veniţi ca-ntr-o cazarmă.

    “De ce uitaţi că-n voi e număr şi putere”?
    De-alungul vieţii noastre poetul a-ntrebat,

    Confuzii şi minciună păstrate în artere,
    Ne-au pus mereu în frunte lider prost şi agramat.

    Veniţi la voi acasă, veniţi cu arma-n mână
    Şi cu îmbuibaţi cărnoşi, să îngrăşaţi ţărână.

    Pentru toţi şi toate, voi să hotărâţi un loc;
    Căldura glonţului argumentării voastre
    În frunte să-l sărute pe orice dobitoc.
    04/09/11

    Doar visele adânci

    Tăcerea se scurge pe oglinzi mucezite,
    Iar astre se-aşază pe vitralii de cer.
    Doar visele adânci cărunte şi acrite
    Mai fumegă în bezna unui somnifer.

    Acolo unde stau ascunse de lumină
    Nimeni nu le-ntreabă, nimeni nu le stinge;
    Sub osul ars al frunţii viaţa lor blajină
    E azi ideea ce nu o pot atinge.

    Dar parcă visu-mi e fântână oropsită
    Ce soarele perfid ciutura îi roade,
    Sunt lacrimi tremurate apa-i înverzită,
    Din ghizduri bucată cu bucată-i cade.

    Timpul se apleacă şi-mi zace la picioare,
    Idilic se prelinge şi sterp în ţărână,
    Enigme se întorc în lumea viitoare
    Visele-nverzite ca apa din fântână.

    14/09/11

    Cel care pricepe

    De ce n-aş fi eu cel care pricepe,
    Când a pricepe nu mai este un cuvânt?
    De ce fiinţa mea nu mai concepe
    Genunchii care poartă urme de pământ?

    Nu sunt romantic în această eră,
    Nici popoarele nu s-au schimbat cu rugă;
    Doar ţara mea e-aproape bursieră,
    Sărăcită, dependentă şi transfugă.

    La piept îmi port tremurătoare rană,
    Hohotesc în râsul plâns ca într-o boală.
    În sărăcia grea şi suverană,
    Biet poporul meu mai vrea o catedrală.

    E greu să fii acel care pricepe,
    Că măcar un Dumnezeu nu dă poruncă
    În tristeţea lui, care începe
    Când crezi că-ngenunchi ai totul fără muncă.
    18/09/11
    Abdicare

    În ecou stins peste ape sta credinţa mea imensă,
    Am pierdut şi rugăciunea ce o repetam la şcoală-n cor
    Şi-am scăpat de-atunci în valuri şi o mică recompensă,
    Dar în umeri îmi crescură aripi răsfirate ca să zbor.

    Vom gusta şi-n toamna asta nerodirea de ogoare
    Şi-om bea zilele înecate în proiecte de nebuni;
    Iar în pieţe vindem vise şi în vrac normalizare
    Mîncătorilor de varză (sau rozătorii de minciuni).

    Voi fugi cu tine-n aripi şi uitând ce e trădarea,
    Din ninsori vom face oameni cu bolovan în loc de cap;
    Din zăpada-nvineţită peste toată abdicarea
    Pe pământul gol de acasă în care eu nu mai încap.

    Şi când vine iar furtuna să ne mai rupă legi şi legi,
    Să îi opreşti apei răstirea şi să-i moleşeşti furia,
    Dar pe cel ce a creat-o să nu-ncerci să-l înţelegi,
    Iar fără a rosti cuvinte să-ţi împărtăşeşti mânia.

    Pe aripă de şindrilă vino să te port cu mine,
    S-asculţi plânsul de vioară cu mireasmă enesciană
    Şi să vezi cum Domnul tace că mă doare carnea-n mine,
    Când şacali încep să roadă stânci din Roşia Montană.
    11/ 09/ 11

    comment-bottom
  3. Stelian Platon a scris:

    Atâta linişte

    E-atâta linişte în noaptea asta,
    De-aud dansând flacăra pe lumânare.
    Acum îşi scutură cocoşii creasta
    Bântuiţi de visele prevestitoare.

    Neputincioase florile de toamnă,
    Prin căruntele tulpini reci ca de gheaţă,
    Simt seva caldă ce încă înseamnă,
    Că-n vena lor blând se scurg dâre de viaţă.

    Tăcerea toamnei hrănită-i cu poeţi
    Ai lumii truditori spălând păcatele.
    Ascult atomii trecându-mi prin pereţi
    Din iad extins pe toate coordonatele.

    În carne mi se aşează ani perverşi
    Primiţi cu tort, cu flori şi sufletul candid;
    Mi s-au aşezat în crezul meu transverşi
    Şi m-au împuţinat cu fiecare rid.

    Trecutu-ndelungat geme în urechi
    Prin nopţi de nicăieri, venind bântuitor,
    Îngeri au plecat perechi-perechi,
    Iar vârsta blândă cu decenii mi-o măsor.
    25-11-12

    comment-bottom
  4. Stelian Platon a scris:

    Parodie
    după „Rondel de iarnă” de Nicu Stan

    Noaptea își întinde-aripa
    Peste lacul înghețat,
    Dintr-un buzunar scot pipa
    Și-o aprind îngândurat…

    Aștept muzele și gripa
    În tandem concretizat,
    Să-mi admire iară pipa
    Ce mă face remarcat.

    O biată rimă cu Antipa
    Nu găsesc și-s panicat.
    Muze fug se stinge pipa,
    Numele îmi e salvat,

    Iar fidelă-i numai gripa.
    25.11.12

    comment-bottom
  5. Stelian Platon a scris:

    Umbre animate

    Cobor în game grele, nu mai știu să cânt
    Și nici măcar un zâmbet nu-mi mai amintesc.
    Străbate anotimpuri gândul meu înfrânt
    Și-ntrebări născute de-atâta nefiresc.

    Umbre animate în joc actoricesc,
    Crispate, sub bagheta Unui-Nevăzut;
    Luminei robi vom fi ce se aerisesc
    Cu zboruri bănuite în necunoscut.

    Nu peste mult purtând păcatul peste mări,
    Cum păsările miresme de bucate,
    Încremeniți în viscole de abdicări,
    Vom fi doar umbre cu ochii plini de moarte.
    17-11-12

    comment-bottom
  6. Stelian Platon a scris:

    Ce poți să crezi

    Ce poți să crezi când țara începe să se sfarme,
    Iar tu n-ai fost nicicând stăpânul tău pe soartă ?
    Ți-ajunge văicăreala popor român – la arme!
    Ți-ajunge lung suspin la Euro-Poartă.

    De ce suporți minciuna și vorbe inventate
    Când trădătorii te-au îngenunchiat cu sila?
    Toporul ia-ți și bâta și singur fă-ți dreptate
    Nu te sfii să tragi în țeapă camarila.

    Nu te-amăgi cu vorbe oculte din scriptură,
    Biserica și popa-ți cântă despre moarte,
    Mai docil să fii și blând trăind în impostură,
    Iar camarila, țara, cu ei și-o împarte.

    Cu rugăciuni la ceruri ei zilnic te îmbată,
    Cu globalism trucat și-o lume fără arme.
    Nu te lăsa sedus de o vorbă idolatră
    Și fie-ți teamă când n-auzi țipând alarme.

    La arme frați mei români cu inima vitează,
    Ochiți magnați veniți la aclimatizare;
    Azi toți parlamentarii vă vând și vă trădează,
    Iar voi ca-nainte trăiți într-o-nchisoare.

    Când țara e condusă de hoți și haimanale
    Străină e și pâinea trist miros emană.
    Fă-ți tancuri din tractoare, din seceră pistoale,
    Iată că vândură și Roșia Montană.

    Justiția e oarbă și-i vândută pe arginți,
    Armata-i fără arme gemând de generali;
    Țara tolerează doar președinți scăpați din minți
    Și goală vistieria -i cuib de șobolani.

    La arme frați români, să ne înrolăm sub arme,
    Din optzecinouă –ncoace suntem colonie…
    E secată țara și parcă totuși doarme
    Și suntem condamnații la noua sclavie.

    Pe arme puneți mâna la moarte camarila
    Nu-l așteptați zadarnic pe Dumnezeu cu mila!
    20-09-10

    Cântecul cactusului

    Deșertu-ncremenise și fulgii de lumină
    Vibrau alunecând pe aromele de vânt
    Iar trupul meu hieratic nici nu se înclină
    Ci sunt persiflator în țeposul meu veștmânt.

    Eu sunt eternitatea, blânda ademenire,
    Culoarea florii mele este o candoare.
    Lumina dalbă sunt și chip și aghesmuire
    Și un foc de veghe pe-ntinsa-nmormântare.

    Țepos și singuratic țin moartea la picioare;
    Tu Doamne ai vrut să n-am loc într-o livadă.
    Sălbaticul pustiu -ai vrut- să mă știe tare
    Și-n aprinsa-mi floare icoana ta s-o vadă.
    30-11-12

    comment-bottom
  7. Stelian Platon a scris:

    Melancolii de Paști

    Simt astăzi nevoia să v-adun sub un nume,

    Planeta fără voi nu poate să mă-nsume.

    M-adun mereu cu voi sub vechile cutume,

    Iar azi v-ascult vorbind din vechile albume.

    Miresmele tăcerii sub scântei de brume

    Pătrund cu uitarea și vin să ne consume.

    Și îngeri vor veni încercând să ne-ndrume

    Spre duhul ce ne-aprinde viața-n alte hume.

    Arhiva mea de umbre și lacrimi volume,

    Sub val de rece lut ce stă să o sugrume,

    Ascunde în adânc chemările postume

    Și strigătu-necat de valuri reci de lume.

    04.05.13-sf. Paști

    comment-bottom
  8. Stelian Platon a scris:

    Melancolii de Paști

    Simt astăzi nevoia să v-adun sub un nume,
    Planeta fără voi nu poate să mă-nsume.
    M-adun mereu cu voi sub vechile cutume,
    Iar azi v-ascult vorbind din vechile albume.

    Miresmele tăcerii sub scântei de brume
    Pătrund cu uitarea și vin să ne consume.
    Și îngeri vor veni încercând să ne-ndrume
    Spre duhul ce ne-aprinde viața-n alte hume.

    Arhiva mea de umbre și lacrimi volume,
    Sub val de rece lut ce stă să o sugrume,
    Ascunde în adânc chemările postume
    Și strigătu-necat de valuri reci de lume.
    04.05.13-sf. Paști

    comment-bottom
  9. Stelian Platon a scris:

    În zi de Paști

    Revine azi Iisus cu trupul de ceață
    După moartea grea o lume se dezgheață
    Și casei mele parcă îi deschide drumul
    Pe mine și credința ne înghite fumul.

    Casa mea sub ploaie-i lumină-n adâncimi
    Unde-nvățam să zbor cu îngeri anonimi.
    Uzi ochii mi-i ascund să nu-i usuce vântul,
    De creasta unui gând se spânzură cuvântul.

    Negre schije ciori – de toamnă spulberate
    În glas funebru poartă anxietate
    Bat fără direcții din aripile ude
    Și în bătaia lor destinul meu se-aude

    Anii se destramă ca arborii de fum
    Pavează de atunci umbre același drum
    Sub ceruri ne mișcăm ca sub un vast mormânt
    Judecata rece e-n cămara de pământ

    Pustiul curge lung pe geamuri și ușă,
    Nu mai vine azi cu-mpărțit vreo mătușă.
    Se-ntoarce doar Iisus e un obicei creștin,
    Iar în biată casa noastră măcar eu nu vin.
    04.05.13-sf.Paști

    comment-bottom
  10. Stelian Platon a scris:

    Fără busolă

    Fără busolă

    Părinții mei ca bunicii, eu ca și părinții mei:
    Bucuriile-s puține duhul rău ne înveșmântă,
    Purtăm răni scobite în trup miluiți de dumnezei,
    Iară viața ne-nțeleasă ne invită iar la trântă.

    Dau să-mi scot un gând din vârstă punând grijile în sac,
    Soarta mea fără busolă zace pe o apă moartă
    Și mă-mpinge-n bezna grea spre un monstru acardiac,
    De lumină și de mine încercând să mă despartă.

    Chiar și astăzi mă întreb despre un greu de la-nceput
    Iar tot de-atuncea mă înțeapă viforul agonisit.
    Sunt trădat, am viză Schengen, plec spre noul azimut
    Și unde nici un ins de treabă nu-mi spune „Bine-ai venit”
    02.06.13

    comment-bottom
  11. Stelian Platon a scris:

    Bătrânul camionagiu

    Bătrân și obosit cu soarta lui la masă
    Mânca ascuns în gânduri, pe rugul său cărunt…
    Oricum un soare azi făcea ziua frumoasă,
    Iar grijile-i păreau prozaic amănunt.

    Mânca-mpăcat cu sine, candid și monoton,
    Numărând absent trecuți anii ca și banii.
    Uneori mai răspundea blajin la telefon,
    Ori privea pe geam cum frunzăreau castanii.

    Cu zgomot se deschise ușa la intrare
    Și-n local intrară trei ciclopice statui.
    Sub gecile de piele pline de fermoare,
    Trei provocatori motocicliști ai iadului.

    Trecând pe lângă dânsul, calm, unul dintre ei
    Își stinse absent țigara-n prăjitura sa.
    Părea că-i tolerant și-amuzat de bătrânei,
    Dar prezența asta, totuși, îl cam deranja.

    Veni și următorul în drumul spre tejghea
    Paharul său cu lapte în față i-arúncă.
    Succesul orbitor și brusc îl abțiguia,
    De parcă împlinise cea mai grea poruncă.

    Trecând pe lângă blândul, solemnul om cărunt,
    Al treilea i-aruncă tava cu mâncare.
    În toate vede însă bătrânul, gest mărunt
    Și-un vifor prevestit în lumea viitoare.

    Plecă tăcut bătrânul cu vechiul camion,
    Toate răsunau în el pe drumul neparcurs.
    Din când în când, bland, mai răspundea la telefon
    Și-i mormăia în sine strigoiul unui urs.

    Un moto driver zise mândrei chelnerițe:
    -Nicicând n-a fost bărbat adevărat bătrânul!
    Mă-sa l-a-mbrăcat cred numai cu rochițe
    Și l-a învățat cum să își ascundă sânul.

    -Nici bun camionagiu măcar nu-i băiete!
    Zise chelnerița ca o concretizare.
    Plecând trecu peste trei motociclete
    Din care au rămas numai resturi de fiare.
    18.02.14

    comment-bottom
  12. Stelian Platon a scris:

    Parodie

    La noi pe scară-n bloc avem mai mulți țigani,
    Iar astăzi s-au pornit să facă tărăboi.
    Susțin cu îndârjire că nu-s cleptomani
    Și pe nedrept vecinii le spun cilihoi.

    Supărați au spus că n-au oră de iarnă
    Și n-au motiv să dea ceasurile-napoi;
    Jură un bididiu chiar pe carburator
    Că nu vor să le dea, susțin că-s ale lor.
    26.02.14

    comment-bottom
  13. Stelian Platon a scris:

    Retorica unui emigrant

    De-acum, ai cui rămânem şi cui o să ne dăm
    Tristă ţara mea, cu dezgolite bărăgane?
    Tot mai crezi tu în idoli şi în privatizări
    Şi mai păstrezi cuponul tău bietule Ioane?

    V-am lăsat zâmbind contagios şi-ntâmplător
    Şi-n dinţii prădătorilor scrâşnind dinspre vecini;
    Ei ce ne-ar mâna spre poarta unui abator,
    Cu gheare sfâșiindu-ne credința de creștini.

    Ei vor sub gerul nopţilor să ne tot vadă,
    Și plopii noştri zvelți, munţii, să nu-i mai adulăm
    Ei vor pe chipul nostru crusta de zăpadă,
    Si vor de dragostea de ţară, să ne debranșăm.

    Cu lotca grea de fum prin Delta franjurată,
    Alunecând perpetuu pe secoli pământești,
    De Dumnezeu ai fost atunci abilitată
    Să te întregești, din străvechi provincii Românești.

    Cu vocea articulată-n fluiere de lut
    La tine mă întorc visând, să îți cer iertare,
    Că n-aș vrea să fii marfă-n comerțul absolut
    În care îți vinzi și cimitirele stelare.

    Un duh ne-ncăpător din mine vrea să iasă
    Cu viscolul prelung, absurd, din care am plecat.
    Cu lacrimi ascunse-ți scriu: -mi-este dor de-acasă
    Cum să-mi vând părinții și dealul sub care s-au culcat?

    Ți-aș pune în scripturi aprinsele-mi cuvinte,
    Țară încurcată în vestea certă cea mai rea,
    Ți-aș da un ceai de stele și-un văzduh fierbinte
    Ca iar să pot a-ți spune că ești mândria mea.
    14-04-10

    comment-bottom
  14. Stelian Platon a scris:

    Recviem pentru Adrian Păunescu

    Inegalabilului și nemuritorului
    poet național Adrian Păunescu

    Pari obosit și nici nu ești ca altădată
    Și încă mai aștept să te-nduri a povesti,
    Cum hotărâși să pleci la poeți deodată
    Și cum să dormi de-acuma în fiecare zi.

    Azi –noapte te-am visat prevestind nedeslușit
    (Sub calde lacrimi creștinești căzând din stele),
    Că-n beznă se va tângui un câine adormit
    Și-or pregăti o nuntă ursitoare rele.

    O rugă pentru noi ai pus în orice carte,
    Sufletu-ndurerat ni l-ai uns cu friguri noi;
    Azi țara îți deschide pământu-nspre moarte,
    Către Marele Olymp din piatră și noroi.

    Din viață tu plecași să îmbrățișezi pe toți,
    De suspine să-ntrebi trimise ca simbrie,
    S-anunți că-n viață sunt rămași toți poeții morți
    Și doar ce le promitem zace în sicrie.

    Dar când în halta, vei coborî, pentru asceți
    Și viză-ți cere ca să intri-n fortăreață,
    Tu spune că ai plătit o taxă ca să-nveți
    Să plângi cu cei din țara de la suprafață.

    Rebel răsunător, și caustic pentru hoți,
    Cordial ascet te abandonezi în moarte…
    Te-or înscăuna-n satul cu îngeri patrioți
    Și poeții ce-ți stau alături în nemoarte.
    05.09.10-la o oră după deces

    comment-bottom
  15. Stelian Platon a scris:

    Odă femeii

    O, trupul îți admir de se aprind în flăcări ochii,
    Te-acopăr cu un gând de te scot și dintre rochii,
    Și îmi ascult o foame chinuitoare, crescândă
    Pe sânii tăi prelinsă, și-n patul meu osândă.

    Lasă-mi ideea să te adopte-n trupul meu, încet,
    Să-mi spună repetat că ești un tainic alfabet,
    Să poată găsi pentru tine cel mai concret cuvânt,
    Că-n tine a pus Domnul frumusețea pe pământ.

    El te-a ursit floare de mină din străfund de munte
    Și-oi sădi-n tine sămânța ca un sfânt grăunte,
    Din trupul acesta ca o sfântă harfă căruntă,
    Ce-n vreme te ascunde fără meseni și nuntă.

    M-ascund între cuvinte în această dulce carte,
    Sub trista carapace sânt lăsat deoparte.
    Dar eu sânt cel ce simt intens, tăcerea ta femeie,
    Și trupul tău fierbinte ce-n brațe vrea să-mi steie.
    09.08.15

    comment-bottom

RSS feed pentru comentariile la acest articol. TrackBack URL

Leave a comment