„Anul de gratie 1977”: „Eroii devin alde Breban si Goma…” Lansarea Buneivestiri – „Unirea principatelor”!

„Anul de gratie 1977”: „Eroii devin alde Breban si Goma…” Lansarea Buneivestiri – „Unirea principatelor”!

Trecut versus prezent

 

 

Titus POPOVICI

„Anul de graţie 1977”: „Eroii devin alde Breban şi Goma…”

Lansarea Buneivestiri – „Unirea principatelor”!

 

Nicolae Manolescu:

Paul Goma

Paul Goma

„Anul de graţie 2011”: „ N. Breban se face vinovat cu adevărat este de a fi fost folosit de Pleşiţă et comp. ca agent de influenţă. Mai ales în legătură cu Paul Goma, în anul de graţie 1977.  (…) Îi cruţ pe cititorii R.l. de reproducerea convorbirilor lui N.Breban cu Pleşiţă et comp., care contrazic afirmaţiile de mai sus şi în care N. Breban se arată, în cel mai bun caz, un interlocutor obedient şi prea plecat (apreciat ca atare de securişti: «a dovedit în general receptivitate şi maleabilitate»). Breban (…) s-a transformat în ditamai căpcăunul anticomunist dintr-un amărât de şoricel ronţăindu-şi laşitatea la urechea generalului Pleşiţă”

(vezi „Romania literara”, nr. 16/2011)

 

Bunavestire este romanul unui autor pe lângă care viaţa de luptă, de sacrificii, de muncă, de dăruire, chiar şi de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raţei. Cartea unui autor al cărui ochi (nu lipsit de o anume acuitate) reţine cu precădere urâtul, trivialul, obscurul şi josnicul, lucruri care ca boala, ca moartea, aparţin şi ele realităţii. (…) Ei bine, tovarăşi, în viaţa mea n-am citit apologie mai deşănţată (…) mă mir de Convorbiri literare de la Iaşi, continuatoarea celebrului spirit al Junimii, care a găsit cuvinte atât de sărbătoreşti de parcă era vorba de Unirea Principatelor!”

„…Una din problemele fundamentale ale acestei epoci frământate, în care oamenii sunt formaţi, modelaţi, influentaţi de multitudinea mijloacelor de informare, folosite ca orice suprastructură în interesul clasei care se află la putere, este raportuldintre autoritate şi libertate. Autoritate care să nu se transforme în dictatură, libertate care să nu devină anarhie. Şi poate niciunde acest raport nu este mai sensibil decât în domeniul artei. Prin însăşi natura sa, creatorul îşi asumă mai multe vieţi. El trebuie să înţeleagă chiar şi ceea ce condamnă. Altfel, opera sa se transformă în pamflet, îşi pierde acea obiectivitate superioară – care e a realităţii însăşi – specifică marilor creaţii, în care adevărul vieţii reiese nu doar din afirmaţii, ci din cunoaşterea aprofundată şi multilaterală, din dialectica internă a operei de artă. […]

De ani de zile asistăm, cu prea rare excepţii, la involuţia spiritului critic obiectiv, ştiinţific, la înlocuirea lui cu apologetica, mai bine zis cu tămâierea abundentă, pe considerente de grup, analiza fiind absentă pentru a face loc admiraţiei fără rezerve. Peste ani, cine va avea curiozitatea să studieze acest fenomen va putea cădea de pe scaun văzând cum unele nulităţi patente, în schimb asurzitor de gălăgioase, erau comparate cu marii scriitori ai universului, înainte de a dispărea în neant sau de a pleca să ne înjure la diverse oficine străine.

 

Nicolae Breban

Nicolae Breban

N-aş fi vrut să dau exemple, totuşi, unul recent mi se pare absolut necesar; a apărut romanul Bunavestire al lui Nicolae Breban, de care probabil unii dintre dumneavoastră îşi amintesc, deoarece printr-o greşeală, de care mă consider în parte şi eu răspunzător, el a făcut parte un timp din Comitetul Central. Vreau să fiu clar înţeles, de aceea subliniez: nu spun că această carte nu trebuia să apară, că ea trebuia ţinută la index. Nu voi afirma acest lucru deosebit de grav decât despre acele producţiuni care propagă fascismul, ura şi dispreţul faţă de om, violenţa animalică, pornografia. Dar modul în care acest roman a apărut constituie, după părerea mea, şi o spun deschis, cu toată răspunderea, o serioasă greşeală de ordin politic. Respins la Editura Cartea Românească (director Marin Preda), respins la Editura Eminescu (director Valeriu Rîpeanu), după nenumărate discuţii în care autorul s-a dovedit refractar, încercat a fi transmis clandestin peste graniţă, romanul apare brusc la Editura Junimea din Iaşi, într-un tiraj nejustificat de mare, din motive pe care le numesc deschis conjuncturale (şi care nu caracterizează politica noastră culturală), motive pe care, eventual, le pot înţelege, dar nu le pot aproba! Nu le aprob pentru că din asemenea «excepţii» de la normele obligatorii pentru toţi ceilalţi ce pot înţelege unii tineri scriitori grăbiţi, ca orice tânăr, şi asta este normal, să se vadă tipăriţi cu orice chip? Ei «înţeleg», şi am auzit pe destui afirmând-o, că, dacă faci gălăgie, dacă «devii un caz», dacă ajungi să se intereseze de tine diverse ziare străine sau posturi de radio, merge, începi să fii tratat ca o excepţie şi atunci scriitori, membri sau nu ai Comitetului Central, în general cei ce susţin concepţiile şi poziţiile partidului în artă, încep să fie consideraţi «conformişti», «oportunişti», «învechiţi», «depăşiţi», iar eroii devin alde Breban şi Goma! Şi ar fi foarte de nedorit să devină şi modele! Nu putea fi această carte supusă unei discuţii serioase, principiale? Nu sunt atâţia scriitori investiţi cu înaltă responsabilitate de a fi membri ai Comitetului Central, care puteau fi consultaţi, cărora să li se ceară părerea? Personal, mă îndoiesc că s-ar fi modificat concepţiile autorului de la o zi la alta, dar oricum romanul putea fi îmbunătăţit, curăţat de zgura de care abundă.

Titus_Popovici

Titus_Popovici

Bunavestire este romanul unui autor pe lângă care viaţa de luptă, de sacrificii, de muncă, de dăruire, chiar şi de erori a acestor decenii a trecut ca apa pe penele raţei. Cartea unui autor al cărui ochi (nu lipsit de o anume acuitate) reţine cu precădere urâtul, trivialul, obscurul şi josnicul, lucruri care ca boala, ca moartea, aparţin şi ele realităţii. Dar a reţine numai asta înseamnă, cu indulgenţă spus, o serioasă carenţă a viziunii despre lume. Este cartea unui autor adept declarat al filozofiei lui Nietzsche, cu desăvârşire prost digerată, conform căreia omenirea se împarte în aleşi sortiţi să fie stăpâni, deoarece se află dincolo de bine şi de rău, şi turma celor meniţi să fie dominaţi, supuşi. O carte în care limba română este maltratată până la suferinţă, în care abundă scene de un erotism ieftin, la limita şi uneori dincolo de limita obscenităţii.

Nicolae Manolescu

Ei bine, tovarăşi, în viaţa mea n-am citit apologie mai deşănţată – îmi cântăresc bine cuvintele – în care un critic – acelaşi, dealtfel, care într-o antologie a poeziei a inclus cu dezinvoltură pe toţi poeţii legionari, în frunte cu Radu Gyr – afirma că este cea mai importantă carte de după 23 August. Nu mă miră acest lucru din partea României literare, care cam navighează în derivă, precum corabia lui Noe, dar mă mir de Convorbiri literare de la Iaşi, continuatoarea celebrului spirit al Junimii, care a găsit cuvinte atât de sărbătoreşti de parcă era vorba de Unirea Principatelor! Şi mă mir foarte mult că până acum nimeni, niciun critic marxist – şi avem câţiva serioşi, dar erudiţia lor se exercită strălucit numai asupra lui ThomasMann, Joyce şi Kafka – nu s-a găsit să pună acest roman în adevăratul lui context, arătându-i meritele eventuale, dar şi limitele şi confuziile mai mult decât evidente…“

 

Contemporanul, 1 iulie 1977
CUVÂNTUL TOVARĂŞULUI TITUS POPOVICI
LA PLENARA DIN 28-29 IUNIE [1977] A CC AL PCR – fragmente

 

© Ideea Europeană
Textul poate fi preluat, menţionându-se obligatoriu sursa:
http://blog.ideeaeuropeana.ro/?p=488
http://www.ideeaeuropeana.ro/

5 comentarii »

  1. CUM ISI ASUMA TRECUTUL DL AMBASADOR N. MANOLESCU:

    Te pomeneşti că şi Manolescu are, uneori, dreptate!, ca, bunăoară, hm, atunci când… face referire „la deplorabila întâlnire cu N. Ceauşescu din 26 august 1980” şi la numele participanţilor care au stat „la taclale” cu dictatorul, nume care, ce scăpare!, susţine emeritul critic, „n-au fost niciodată făcute publice până astăzi”, iar d-sa consideră că ţine de datoria-i morală să facă publică lista numelor dezonorante: „Credem de datoria noastră să reparăm această nedreptate”.
    (N. M., Cavalerii Mesei Rotunde, în România literară, 12 aprilie 1990)

    Dar, vai, dl preşedinte al USR uită… să-şi treacă propriul nume pe acea listă! Ce i-a comunicat dictatorului dl N. Manolescu?
    „Tov. Nicolae Manolescu: Mult stimate tovarăşe secretar general, (…) Suntem aici, tovarăşe secretar general, solicitând atenţia Domniei Voastre din cauza acestor contradicţii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Există un raport care leagă aceste realităţi. Spre exemplu, există un raport mecanic, dovedind că o literatură se poate face într-un climat bun, dar există şi unele resentimente care la un moment dat denigrează această literatură. De obicei se leagă valoarea literară de libertatea acestei literaturi. Şi eu, tovarăşe secretar general, am să merg mai departe cu această valoare a literaturii, spunând că ea se leagă de legalitatea restaurată de 15 ani încoace, de când Domnia Voastră aţi instaurat această legalitate, făcând să se cunoască operele unui popor prea adesea încercat şi lipsit în istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasă legatură care se poate face între dezvoltare şi literatură în aceşti 15 ani, şi acest cadru legal, se face datorită şi graţie eforturilor Domniei Voastre”. (Din stenograma şedinţei cu un grup de scriitori, 13 martie 1981. Au paricipat scriitorii […] care au cerut să fie primiţi de tovarăşul secretar general Nicolae CEAUŞESCU, în Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, trăiască cenzorii, Editura EuroPress, Bucureşti, 2008, pp. 127-129)

    PENTRU COMPARATIE:

    BREBAN CATRE CEAUSESCU:

    Pe parcursul unei întâlniri a lui N. Ceauşescu cu „membri ai conducerii” USR, în noiembrie 1968: „Breban cere ca ataşaţii culturali de pe lângă ambasade să nu mai fie «oameni necompetenţi», iar în privinţa plecărilor la studii în străinătate impetuosului romancier îi scapă această întrebare ce îi va fi înmărmurit pe unii dintre bătrânii stalinişti aflaţi acolo: «Cum să facem ca închisoarea să se spargă?» Va fi fost probabil prima şi ultima dată când lui Ceauşescu i se va fi spus, în faţă, direct, brutal, că România e o închisoare”. (Mircea Iorgulescu)

    comment-bottom
  2. N. Breban e judecat după consideraţiile făcute în Raportul comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii, nu după lege?

    Am primit de la Aura Christi (o apărătoare înfocată a lui Nicolae Breban în cazul acuzaţiei lui de către CNSAS că a colaborat cu Securitatea), în format PDF, acuzaţia oficială a CNSAS depusă la Curtea de Apel, de care ea abia ieri a aflat. Am întrebat-o pe e-mail pe Aura Christi dacă până ieri a ştiut de conţinutul acestei acuzaţii oficiale şi mi-a răspuns că nu: „Nu, Breban habar nu avea de amanunte – acum mai bine de o luna cand am fost avertizati – motivatii etc. nimeni de la CNSAS nu i-a dat o adresa, ceva, nimeni nu i-a solicitat opinia. Pacat, s-ar fi protejat de ridicol si de un proces penibil, care va face de ras CNSAS-ul. Si faptul ca Mircea Dinescu n-a votat este un semn, nu crezi? Am crezut acum mai bine de o luna ca e vorba de o farsa, gluma etc.”. Acuzaţie cu motivaţii oficiale necunoscută lui N. Breban, dar cunoscută, în mod surprinzător, în amănunt de către N. Manolescu (care a repetat că N. Breban a fost agent de influenţă nu numai în România literară de două ori, ci şi în articolul său din ziarul Adevărul pe 7 mai, vedeţi pe: http://www.adevarul.ro/nicolae_manolescu_-_comentarii/O_moda_periculoasa_7_476422355.html).
    Las poate pentru altădată publicarea e-mailurilor primite în ultimele zile de la Aura Christi (nu ştiu dacă doreşte să le public), legate de Cazul Breban şi scandalul iscat (inclusiv pe acest blog; rar mi-a fost dat să găsesc atâta profesionalism în comentarea lor; fiecare de pe baricada lui). Vă invit să conştientizaţi acum o parte din această „Acţiune în contestare” la Curtea de Apel, la adresa lui N. Breban semnată de către CNSAS (la dosar reţinându-se ca probe incriminatorii la adresa lui N. Breban doar „relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”). Mă refer la acea parte care mă interesează pe mine: de ce nu se ţine cont că N. Breban a avut dosare de urmărire operativă, fiind considerat un adversar al lui Ceauşescu, după ce s-a dezis public de Tezele din iulie 1971 şi şi-a pierdut toate drepturile (nu numai funcţiile). Consemnează CNSAS: «În perioada 1972-1988, domnia sa (Nicolae Breban) s-a aflat în atenţia Securităţii pentru „manifestări ostile şi relaţii suspecte cu cetăţeni străini” şi a avut nume conspirativ de urmărit „Baltag”; în anul 1972, în timpul unei călătorii în străinătate, la Festivalul de Film de la Cannes, a demisionat din funcţiile deţinute în ţară şi a dat „o serie de interviuri cu caracter calomnios la adresa partidului şi statului”; în cursul aceluiaşi an a revenit în ţară, fiind urmărit» (folosindu-se „aproape toate măsurile specifice activităţii” Securităţii, se subliniază)… Numai că, scrie mai departe CNSAS în Acţiunea sa împotriva lui N. Breban, atenţie: «În legătură cu acest aspect, precizăm că este total lipsit de relevanţă în cazul dedus judecăţii, deoarece acesta nu este cauză de exonerare în stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, acesta fiind expres şi limitativ prevăzut de lege. Aşadar, prin art. 2, lit. B din OUG nr. 24 / 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293 / 2008, legiuitorul le-a sintetizat astfel: „Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatorii sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar”»… După care urmează, în mod aberant, în această Acţiune a CNSAS împotriva lui N. Breban, un lung citat din… Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, de parcă ar fi lege acest raport al lui Vladimir Tismăneanu şi al liotei lui de fost tovarăş-PCR, azi ajuns judecător postcomunist! Sunt stupefiat de-a dreptul de ceea ce se întâmplă, N. Breban e executat nu pe seama legii deconspirării, ci pe seama unor consideraţii dintr-un Raport oarecare al Comisiei Prezidenţiale (considerat literatură, contestat de disidenţi; Paul Goma l-a condamnat de-a dreptul), în care se pomeneşte şi de… agentul de influenţă, care nu există în legislaţia de deconspirare… Adică N. Breban e judecat după consideraţiile unor publicişti sau istorici (care au întocmit acest Raport prezidenţial tendenţios, pe alocuri de o rea-credinţă strigătoare la ceruri), nu după lege? Pe ce lume trăim? Vă invit să daţi click pe această Acţiune a CNSAS oficială, în format PDF – Actiunea_CNSAS (click pe Actiunea_CNSAS) şi să o citiţi atenţi. Să fiu iertat, dar eu, în locul lui N. Breban, aş da în judecată CNSAS pentru acest mod de a fi acuzat nu după lege, ci după consideraţiile unui Raport prezidenţial nu numai discutabil, dar şi nul de drept. Oameni buni, s-a ajuns prea departe, securiştii ne judecă…
    Sursa:
    http://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/05/n-breban-e-judecat-dupa-consideratiile-facute-in-raportul-comisiei-prezidentiale-pentru-analiza-dictaturii-nu-dupa-lege/

    comment-bottom
  3. AlexandruSava a scris:

    Intr-adevar, este o actiune jenanta la capatul careia (decizia Curtii de Apel)CNSAS cred ca va iesi foarte sifonat. Ii urez mult succes d-lui Nicolae Breban si puterea sa depaseasca foarte curand mizeriile care i s-au pus la cale in ultima luna de catre oameni meschini.

    comment-bottom

RSS feed pentru comentariile la acest articol. TrackBack URL

Leave a comment